CSM: Candidaţii la funcţiile de conducere din Ministerul Public, intervievaţi la sfârşitul lui mai

Candidaţii la funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public vor fi intervievaţi la sfârşitul lunii mai, potrivit calendarului pentru examinarea propunerilor, stabilit miercuri de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

709 afișări
Imaginea articolului CSM: Candidaţii la funcţiile de conducere din Ministerul Public, intervievaţi la sfârşitul lui mai

CSM: Candidaţii la funcţiile de conducere din Ministerul Public, intervievaţi la sfârşitul lui mai (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Secţia pentru procurori a CSM a avut pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, printre altele, stabilirea calendarului pentru examinarea propunerilor pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public.

Potrivit calendarului astfel stabilit, în perioada 3 - 30 aprilie, vor fi solicitate documentele ce trebuie să însoţească candidaturile şi vor fi procesate aceste documente cerute de lege şi regulament.

Ulterior, până în 21 mai, vor fi puse în dezbatere publică proiectele de management ale candidaţilor şi vor fi făcute verificări asupra celor înscrişi în cursa pentru funcţiile de conducere.

Între 21 şi 28 mai, vor fi analizate rezultatele demersului anterior (dezbatere publică a proiectelor şi verificarea candidaţilor), iar în zilele de 28, 29 şi 30 mai va avea loc intervievarea candidaţilor, potrivit calendaruluui.

Avizele CSM vor fi transmise Ministerului Justiţiei la 3 iunie, se precizează în calendar.

Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Propunerile au fost avansate miercuri dimineaţa de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Ponta i-a mai propus pe Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Codruţ Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Alina Bica ca procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi pe Elena Hosu ca adjunct al procurorului şef al DIICOT.

Procedura de selecţie pentru funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public va fi reluată după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a respins, în 22 noiembrie 2012, pe candidaţii Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie, propuşi de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru funcţiile de procuror general al României şi şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, votul fiind previzibil de la debutul şedinţei. Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a respins cele două propuneri.

Procedura de selecţie a procurorilor şefi a fost impusă de Comisia Europeană după ce voci au reclamat la Bruxelles tentativa politicului de a-şi impune controlul asupra Justiţiei.

Potrivit legii, ministrul Justiţiei este cel care face propunerea de numire a procurorului şef, CSM dă un aviz consultativ, iar preşedintele ţării este cel care emite decretul de învestire în funcţie. Concret, este atributul exclusiv al ministrului de a face propunerea, care poate fi respinsă doar o dată, conform unei decizii a Curţii Constituţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici