Cu seringa-n mâna dreaptă și cu creta în cealaltă
Timp de o săptămână, urmând o tradiție unică în România, studenții Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj își iau rămas bun de la anii de facultate, de la profesorii care i-au format și de la locurile în care au învățat să devină medici. De luni dimineața, tinerii absolvenți au început să colinde spitalele clujene unde au făcut practică și căminele în care au trăit emoțiile primilor ani de facultate, poposind în fiecare loc pentru a-și transmite recunoștința prin cântece.
Serenadele din acest an au pornit din curtea Clinicii de Neurologie din Cluj-Napoca, unde viitorii medici au încropit ad-hoc o orchestră, dintr-o orgă, mai multe chitare, un contrabas și o vioară. Au cântat pentru cadrele medicale, pentru pacienți și trecători, cu versuri proprii adaptate pe melodii cunoscute, românești și internaționale, de la Bon Jovi la Phoenix și Șatra B.E.N.Z., reinterpretate cu sensibilitate și umor.
Versurile „Cu seringa-n mâna dreaptă / Și cu creta în cealaltă”, pe care mediciniștii le-au interpretat pe celebra melodie a trupei Phoenix, Andrii Popa, au emoționat profund, smulgând lacrimi celor adunați să-i asculte.
Cartea de serenade conține peste 30 de piese, scrise de studenți într-o jumătate de secol
Potrivit calendarului, serenadele au loc de luni până vineri, în toate spitalele clujene unde studenții și-au dobândit experiența clinică, printre care Medicală II, Medicală III, Clinica „Dominic Stanca”, Spitalul Militar, Clinica de Ortopedie, Medicală IV, Spitalul de Recuperare, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul Municipal Clujana, Clinica Pediatrie I, Clinica de Pneumologie, Institutul Oncologic, precum și în căminele studențești.
„Mergem pe la toate spitalele unde am avut stagii și continuăm această tradiție despre care știm că este veche de peste 50 de ani. Cred că este o datorie, dar și o bucurie să o continuăm”, a precizat președintele Organizației Studenților Mediciniști, Robert Popa, pentru sursa citată.
La manifestare, participă absolvenții de la specializările Medicină, Asistență Medicală, Kinetoterapie, Radiologie și Imagistică
În „Cartea de serenade”, un volum neoficial al tradiției, se regăsesc peste 30 de piese compuse sau adaptate de studenți, transmise din generație în generație. Fiecare piesă redă o poveste din viața lor de studenți, menită să onoreze atât perioada de studiu, cât și legăturile formate între studenți, profesori și locurile în care au lucrat.
Absolvenții își vor încheia oficial parcursul academic pe 5 iulie, la festivitatea de absolvire organizată la BT Arena. Până atunci, Clujul mai are de ascultat o săptămână de serenade cântate de studenții în halate albe.