Cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare. Primele pentru asigurarea obligatorie a locuinţei cresc

Proiectul de lege care prevede majorarea primei de asigurare pentru poliţele obligatorii de locuinţă PAD a fost adoptată de Camera Deputaţilor în această săptămână.

465 afișări
Imaginea articolului Cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare. Primele pentru asigurarea obligatorie a locuinţei cresc

Cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare. Primele pentru asigurarea obligatorie a locuinţei cresc

Prima de asigurare pentru poliţele obligatorii de locuinţă PAD va creşte de la 20 de euro, cât este în prezent, la 130 de lei, conform proiectului de lege citat, duminică, de ZF.

Mai exact este vorba despre proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, înregistrat la Camera Deputaţilor cu PL-x nr. 236/2020.

Actualizarea primei s-a realizat având în vedere: „creşterea costurilor cu reasigurarea pe fondul creşterii cererii globale de reasigurare în contextul actual al producerii dezastrelor naturale la nivel internaţional; presiunile inflaţioniste asupra costurilor materialelor de construcţie ce sunt avute în vedere la evaluarea despăgubirilor acordate în baza PAD; faptul că de la emiterea legii (anul 2008) şi până la această dată primele nu au fost actualizate, iar societatea a absorbit o inflaţie de peste 55%“, se arată în motivarea din cadrul proiectului de lege.

În plus, în prezentul proiect de lege, sumele asigurate, dar şi prima de asigurare ce trebuie plătită pentru încheierea unei poliţe PAD sunt exprimate în RON, nu în euro ca până în prezent.

Sumele asigurate, vor rămâne nemodificare şi nu vor creşte precum prima de asigurare. Sumele asigurate sunt de 50.000 de lei, respectiv 100.000 de lei în funcţie de materialele din care este făcută locuinţa.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie promulgat de şeful statului şi publicat în Monitorul Oficial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici