Cultură uriașă de canabis, descoperită în Neamț: 2.669 de plante și un laborator complet de procesare, găsite de DIICOT

Publicat: 03 07. 2026, 10:05
Cultură de canabis.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamț au dispus, la data de 2 iulie 2026, reținerea a doi inculpați cercetați pentru trafic de droguri de risc, respectiv complicitate la trafic de droguri de risc.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2026, unul dintre suspecți ar fi înființat și dezvoltat, în curtea locuinței sale din comuna Dragomirești, județul Neamț, o cultură de canabis destinată comercializării. La întreținerea plantației ar fi fost ajutat de cel de-al doilea inculpat.

Solar de aproximativ 1.700 de metri pătrați

În urma percheziției, anchetatorii au descoperit un solar de aproximativ 170 de metri lungime și 10 metri lățime, în care se aflau 2.669 de plante de canabis, cu o greutate totală de aproximativ 2,4 tone de masă vegetală verde.

Potrivit DIICOT, plantele se aflau în diferite stadii de dezvoltare, o parte fiind deja ajunse la maturitate și având muguri. Cultura era organizată pe rânduri bine delimitate, fiecare plantă beneficiind de irigare individuală, iar în interiorul solarului funcționa un termostat destinat controlului temperaturii și umidității. În apropierea plantației a fost identificat și un bazin de apă cu o capacitate de aproximativ 10.000 de litri, utilizat pentru alimentarea sistemului de irigații.

Laborator complet pentru procesarea canabisului

În aceeași curte, procurorii au descoperit într-o anexă un spațiu amenajat ca laborator de prelucrare, uscare, porționare și ambalare a canabisului.

Potrivit comunicatului DIICOT, în interior se aflau:

  • ventilator;
  • prese hidraulice;
  • mese de lucru;
  • foarfece speciale pentru curățarea mugurilor;
  • dispozitive de vidare;
  • lămpi UV;
  • site și alte echipamente utilizate pentru obținerea hașișului.

În timpul percheziției au mai fost ridicate:

  • 88 de kilograme de masă vegetală uscată (muguri, frunze și tulpini de canabis);
  • 400 de grame de muguri de canabis;
  • 50 de grame de rășină de canabis;
  • 50 de grame de canabis congelat;
  • cântare de mare precizie și alte mijloace de probă.

Procurorii cer arestarea preventivă

DIICOT a anunțat că, vineri, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț cu propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost desfășurată împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală 6, 5 și 2, al Poliției Municipiului Piatra Neamț, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Neamț și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

DIICOT precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.