Cum arată Parcul Moghioroş din Drumul Taberei. IMAGINI filmate cu o dronă - VIDEO

Parcul Moghioroş, cel mai mare din sectorul 6 al Capitalei, închis pentru reamenajare din 2013, a fost filmat din aer cu ajutorul unei drone.

12146 afișări
Imaginea articolului Cum arată Parcul Moghioroş din Drumul Taberei. IMAGINI filmate cu o dronă - VIDEO

Cum arată Parcul Moghioroş din Drumul Taberei. IMAGINI filmate cu o dronă (Imagine: Captura)

Potrivit filmuleţului publicat pe canalul YouTube "Povesti din Sectorul 6", amenajarea nu este încă gata, dar se poate observa foarte bine stadiul lucrărilor.

Deşi panoul de şantier arată că proiectul trebuia încheiat la 1 august 2014, lucrările continuă. Iar oamenii dau în continuare ocol gardurilor, în aşteptarea redeschiderii spaţiului unde s-au obişnuit să se recreeze.

Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, declara în martie 2013 că au început lucrările pentru modernizarea parcului Drumul Taberei, iar durata acestora este de 18 luni, conform contractului de finanţare.

Proiectul, în valoare de peste 75 de milioane de lei, din care aproximativ 60 de milioane de lei sunt fonduri europene, prevede modernizarea spaţiilor verzi de peste 10 hectare, prin amenajarea de piste pentru biciclişti/role, a unor zone pentru concerte, pentru câinii de companie şi pentru fitness, a unui skatepark, alături de terenuri multisport, locuri de joacă pentru copii, mese de şah.

În parc a fost construită o pasarelă pietonală şi s-au refăcut aleile, a fost realizată o zonă de labirint şi urmează a fi construită o seră de plante exotice de 5.000 de metri pătraţi şi va fi instalat un sistem de supraveghere video.

În ultimele luni, locuitorii din sectorul 6 al Bucureştiului au protestat de mai multe ori referitor la întârzierea redeschiderii parcului, dar şi legat de defrişările care au avut loc.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici