Cum explică Liviu Dragnea deplasarea cu elicopterul MApN la Buzău

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a mers, joi, la Buzău, cu elicopterul Ministerului Apărării Naţionale, motivând că are mai multe întâlniri programate şi a făcut solicitare pentru transport special, în baza legii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

11869 afișări
Imaginea articolului Cum explică Liviu Dragnea deplasarea cu elicopterul MApN la Buzău

Cum explică Liviu Dragnea deplasarea cu elicopterul MApN la Buzău

Întrebat cum a fost drumul pe DN 2, unde se efectuează lucrări la Podul de la Mărăcineni, Liviu Dragnea a spus că a venit la Buzău cu elicopterul.

„Am venit cu elicopterul Ministerului Apărării Naţionale. Am înţeles că au fost întrebări. Eu am primit invitaţia de la Ministerul Apărării Naţionale pentru a participa la acest eveniment (Ziua Eroilor – n.r.), am transmis o solicitare, am spus că am câteva întâlniri importante după-amiaza, şi am întrebat dacă pot asigura transportul până aici. Au răspuns pozitiv, în conformitate cu Hotărârea de Guvern 755/1998, aceeaşi bază legală pe care o foloseşte şi preşedintele României când face transport special”, a răspuns Dragnea.

Întrebat cum va rezolva problema drumului spre Bucureşti, pentru că la Buzău plouă, Liviu Dragnea a spus că „la întoarcere, o să vedem”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a participat, joi, la Buzău, la manifestările organizate de Ziua Eroilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici