Cumpărarea unor puțuri de apă deținute de Petrom, posibilă soluție la criza apei din Prahova
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanții OMV Petrom, alături de directorul Hidro Prahova, Andrei Bontic, pentru a analiza o posibilă soluție alternativă de alimentare cu apă pentru comunitățile din Câmpina, Poiana Câmpina și Breaza.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care specialiștii din domeniu au confirmat, fără echivoc, că Barajul Paltinu trebuie să intre în reparații. Președintele CJ Prahova susține că intervenție tehnică este necesară, dar că nu acceptă ca populația să rămână fără apă în acest interval.
În cadrul discuțiilor a fost evaluată posibilitatea ca Hidro Prahova să achiziționeze o parte dintre puțurile de apă deținute de Petrom în zona Bănești.
Forajele ar putea fi conectate la sistemul existent și ar putea deveni o sursă alternativă, menită să crească siguranța alimentării și să asigure continuitatea serviciului public în perioade critice.
Urmează o etapă de analiză tehnică detaliată, care va include verificarea stării puțurilor, evaluarea calității apei, estimarea costurilor și modul de integrare în infrastructura actuală. Decizia finală va fi luată doar după aceste evaluări.
„Determinarea mea este clară. Trebuie să avem soluții funcționale de rezervă. Continuăm să căutăm variante viabile, iar discuția de astăzi cu Petrom reprezintă una dintre ele. Siguranța și calitatea vieții prahovenilor rămân prioritare, iar toate demersurile noastre sunt orientate în această direcție”, a transmis președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu.