Curtea Constituţională a respins cu unanimitate de voturi contestaţiile privind respectarea procedurii la referendum

Curtea Constituţionlă a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României.

2576 afișări
Imaginea articolului Curtea Constituţională a respins cu unanimitate de voturi contestaţiile privind respectarea procedurii la referendum

Curtea Constituţională a respins cu unanimitate de voturi contestaţiile privind respectarea procedurii la referendum (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax foto))

 

Joi, Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit pentru a soluţiona sesizările cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu, formulate de Liga Internaţională a Românilor, de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În urma deliberărilor, Curtea a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile acestora.

Hotărârea este definitivă şi general obligatorie.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul hotărârii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici