Curtea de Apel Bucureşti urmează să dea o soluţie în cazul suspendării revocării lui Dan Voinea

Curtea de Apel Bucureşti a încheiat dezbaterile în procesul în care generalul magistrat Dan Voinea cere suspendarea hotărârii CSM care a avizat favorabil revocarea sa din funcţia de adjunct al Secţiei Parchetelor Militare, instanţa urmând să ia o decizie în acest caz.

12 afișări

Dan Voinea a cerut Curţii de Apel Bucureşti suspendarea vremelnică a deciziei Secţiei de procurori a CSM, până la pronunţarea unei decizii privind anularea acestei hotărâri.

În acţiunea sa, Dan Voinea a susţinut că Secţia de procurori nu era competentă să dea acest aviz, necompetenţa materială fiind absolută. Potrivit legii, avizul este dat de CSM. Prin urmare, avizul trebuia dat de plenul CSM, nu de o Secţie, a susţinut Voinea.

Magistratul a contestat şi faptul că nu i s-a respectat dreptul la apărare, fiind împiedicat să administreze probele solicitate, printre care şi audieri de martori.

Voinea a mai arătat că nu i s-a motivat înlăturarea apărărilor sale şi că nu s-a acceptat amânarea discutării asupra avizului până la soluţionarea judecăţii disciplinare (din dosar 5/P/2009 - CSM).

Acesta a mai spus că nu i s-a respectat calitatea de avertizor public, "deşi sunt de notorietate demersurile mele în sensul acordării unor resurse umane şi a unei logistici adecvate pentru facilitarea instrumentării adecvate a acestor dosare privind fapte fără precedent în istoria recentă a Europei".

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul privind trecerea în rezervă a generalului maior cu două stele Dan Voinea, din Ministerul Apărării Naţionale, informează Administraţia Prezidenţială.

Generalul magistrat Dan Voinea a anunţat, marţi, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), că şi-a depus cerere de pensionare începând cu data de 13 martie.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în 20 martie, decretul privind revocarea din funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a generalului maior magistrat Dan Voinea.

Cazul generalului magistrat Dan Voinea a intrat în Comisia de disciplină a CSM ca urmare a abaterilor disciplinare constatate în timpul unui control.

Cercetarea disciplinară a lui Voinea a venit după ce şeful Ministerului Public a cerut, în 23 octombrie, revocarea acestuia din funcţia de adjunct al şefului Secţiei Parchetelor Militare. Procurorul general a reclamant deficienţe majore în activitatea Secţiei Parchetelor Militare, inclusiv folosirea defectuoasă a resurselor umane, precum şi încălcări grave ale procedurii penale. În acest sens, Kovesi a dat ca exemple dosarele revoluţie şi mineriadei, care după 18 ani încă sunt nefinalizate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici