Dâmboviţa: Un băiat de 6 ani a murit, sora sa de 11 ani e la spital, intoxicaţi cu monoxid de carbon

Un băiat de şase ani din Dâmboviţa a murit, iar sora sa în vârstă de 11 ani este la spital, după ce li s-a făcut rău în cadă, medicii afirmând că cei doi copii s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalaţie de încălzire din baie care era racordată la o butelie.

163 afișări
Imaginea articolului Dâmboviţa: Un băiat de 6 ani a murit, sora sa de 11 ani e la spital, intoxicaţi cu monoxid de carbon

Dâmboviţa: Un băiat de 6 ani a murit, sora sa de 11 ani e la spital, intoxicaţi cu monoxid de carbon (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, incidentul a avut loc duminică seară, în comuna Morteni, poliţiştii din Găeşti fiind sesizaţi de un bărbat că şi-a găsit cei doi copii în stare de inconştienţă, în cadă.

"S-a stabilit că mama celor doi copii le-a făcut baie, iar apoi i-a lăsat în cadă. Ulterior, femeia a revenit în încăpere, constatând că cei doi copii sunt în stare de inconştienţă", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, subinspector Alexandra Niculae.

Copiii au fost transportaţi la Spitalul Orăşenesc Găeşti, unde băiatul în vârstă de 6 ani a murit, în pofida încercărilor medicilor de a-l salva, iar sora sa în vârstă de 11 ani a rămas internată.

Potrivit managerului Spitalului Orăşenesc Găeşti, Elena Olaru, cei doi fraţi s-au intoxicat cu monoxid de carbon, în condiţiile în care apa de la baie era încălzită cu o instalaţie racordată la o butelie care a avut scăpari de gaze.

"Băieţelul de şase ani avea tensiune zero, puls zero în momentul în care a fost adus. S-a încercat resuscitarea lui, însă fără rezultat, medicii fiind nevoiţi să constate decesul acestuia, cauza fiind intoxicaţia cu monoxid de carbon. Sora băiatului avea o intoxicaţie uşoară şi este în stare stabilă, în afara oricărui pericol. Familia vrea acum să o ia acasă, pe semnatură, dar încă nu am decis dacă o vom lăsa. Mama copiilor a ajuns şi ea aseară la spital, cu o formă foarte uşoară de intoxicaţie cu monoxid de carbon, fără probleme, ea părăsind spitalul în cursul nopţii. Concluzia noastră este că a fost o intoxicaţie cu monoxid de carbon, provocată de o instalaţie racordată la o butelie", a declarat managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici