Dan Adamescu a fost arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat de dare de mită

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă a lui Dan Adamescu, în dosarul în care este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

Imaginea articolului Dan Adamescu a fost arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat de dare de mită

Dan Adamescu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Dan Adamescu la scurt timp după ce acestuia îi expirase ordonanţa de reţinere.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată de Dan Adamescu la instanţa supremă.

Ordonanţa de reţinere a lui Dan Adamescu a expirat vineri, la ora 13.30, în timp ce instanţa judeca propunerea procurorilor de arestare preventivă, însă omul de afaceri a rămas la Curtea de Apel Bucureşti, aşteptând decizia judecătorilor.

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost reţinut joi, în dosarul în care este suspectat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru ca aceştia să dispună în dosare de insolvenţă soluţii favorabile unor firme la care omul de afaceri era acţionar, potrivit DNA.

"Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul Adamescu Grigore Dan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru ca, în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era inculpatul Adamescu Grigore Dan", a precizat DNA.

Adamescu ar fi dat banii unui avocat, care la rândul său a remis suma unui intermediar de la una dintre societăţile din grup, prin virament bancar, au arătat procurorii.

"Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Adamescu Grigore Dan a stabilit ca avocatul să emită o factură pentru «servicii juridice». Ulterior, avocatul a transferat suma din contul cabinetului său de avocatură în contul personal şi în aceeaşi zi banii au fost ajuns în contul soţiei intermediarului (persoană fizică) cu titlu de acordare împrumut. Intermediarul a ridicat ulterior, din contul soţiei, suma de bani", potrivit DNA.

Procurorii mai arată că intermediarul, practician în insolvenţă, a remis suma de 15.000 de euro judecătorului Ion Stanciu, imediat după deschiderea procedurii insolvenţei SC Baumeister SA, coordonată de Dan Adamescu, respectiv în luna decembrie 2013.

În acelaşi context, susţin procurorii, intermediarul a remis suma de 5.000 de euro judecătoarei Elena Rovenţa, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile, respectiv în sensul respingerii contestaţiilor celorlalţi creditori, soluţia având ca efect imediat şi desemnarea unui alt lichidator judiciar "agreat".

În 22 mai, procurorii au făcut percheziţii la locuinţa lui Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta, în dosarul în care judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, aceştia fiind arestaţi.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.

Avocatul lui Dan Adamescu, George Claudiu Dumitru, a furnizat DNA, în dosarul celor patru judecători acuzaţi de fapte de corupţie, o copie a unui extras de cont, prin care se atestă viramentul mitei date acestora pentru a soluţiona favorabil dosare privind insolvenţa unor firme ale lui Adamescu.

Avocatul George Claudiu Dumitru s-a sinucis în mai, aruncându-se în faţa metroului la staţia Universitate, la câteva ore după ce judecătorii de la Tribunalul Bucureşti care ar fi luat mită de la Dan Adamescu au fost ridicaţi şi duşi la Direcţia Naţională Anticorupţie, ulterior aceştia fiind arestaţi.

Potrivit motivării deciziei Curţii de Apel Bucureşti de arestare a celor patru magistraţi, unul dintre martorii din dosar, Elena Daniela Firestein, a spus că Dan Adamescu şi fiul său, Alexander Adamescu, şi-au dat acceptul, atât în vara anului 2013 cât şi în decembrie 2013, pentru coruperea judecătorilor care aveau spre soluţionare dosarele de insolvenţă ale SC Sigur Industrial Construct SRL şi SC Activ Construcţii Industriale SRL.

Martora a mai spus că, în decembrie 2013, s-a întâlnit cu Dan Adamescu şi cu juristul Daniel Onuţe, martor şi el în dosar, la sediul SC Asigurare Reasigurare Astra SA.

Cu această ocazie, Onuţe i-ar fi spus lui Dan Adamescu că mai avea nevoie de o sumă de bani, nespecificată la acel moment, pentru rezolvarea "problemei" cu dosarul de insolvenţă.

"Cu prilejul acelei discuţii, Adamescu Grigore Dan, care dispunea de activele financiare ale firmelor din grupul Baumaister, a stabilit ca martora să plătească, în baza unui contract de asistenţă juridică, încheiat formal cu avocatul Dumitru George-Claudiu, o sumă de bani, care îi va fi indicată ulterior de Onuţe Daniel. Martora a aflat de la Onuţe Daniel că se va folosi de avocatul Dumitru George-Claudiu pentru a scoate banii, pe care ulterior îi va înmâna lichidatorului Borza Monica Angela în vederea remiterii lor către judecători, folosind cu privire la aceştia apelativul de «jude»", se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit documentului citat, declaraţia Elenei Daniela Firestein este întărită şi de declaraţia avocatului George Claudiu Dumitru.

Avocatul George Claudiu Dumitru a depus, la dosarul în care sunt acuzaţi cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, o copie a unui extras de cont, prin care se atestă viramentul, dintr-un cont aparţinând SC Baumeister Utilaje Echipamente SRL, în contul cabinetului său de avocatură, a sumei de 223.200 lei, în data de 10 decembrie 2013.

"În aceeaşi zi, avocatul Dumitru George-Claudiu a efectuat o retragere în numerar a sumei de 222.040 lei, din care Onuţe Daniel afirmă că a primit suma de 100.000 lei, în numerar, pentru coruperea judecătorilor", potrivit motivării.

În documentul citat se mai arată că Monica Angela Borza a făcut la DNA un autodenunţ, în 14 mai, aceasta spunând că a dat mită 5.000 de euro judecătoarei Elena Rovenţa şi 15.000 de euro judecătorului Ion Stanciu, pentru ca aceştia să pronunţe soluţii favorabile în dosarele de insolvenţă ale SC Sigur Industrial Construct SRL şi SC Activ Construcţii Industriale SRL.

Borza le-a spus anchetatorilor că a primit banii de la Dan Adamescu şi de la fiul acestuia, prin intermediul lui Daniel Onuţe.

Dan Adamescu deţine, printre altele, compania Astra Asigurări, Unirea Shopping Center şi clubul de fotbal din Liga I Oţelul Galaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici