Dan Voiculescu cere să beneficieze de legea recursului compensatoriu

Dan Voiculescu a depus o sesizare pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, în care cere magistraţilor să i se scadă din restul pedepsei rămase în urma eliberării condiţionate în baza legii recursului compensatoriu.

1198 afișări
Imaginea articolului Dan Voiculescu cere să beneficieze de legea recursului compensatoriu

Dan Voiculescu cere să beneficieze de legea recursului compensatoriu

Omul de afaceri a fost eliberat în luna iulie, după ce a ispăşit trei ani din condamnarea de 10 ani, dispusă în dosarul „ICA”.

„Până la data de 24 aprilie 2017 petentul a executat un total de 1.408 zile din care: 387 zile executate pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale din cele 3.653 zile (10 ani) pe care le avea de executat. Creditele primite ca urmare a programelor educaţionale – petentul condamnat a participat la opt programe respectiv activităţi sportive (pentru care nu se acordă credite) şi la 48 programe activităţi educaţionale pentru care a primit credite pentru a demonstra îndreptarea comportamentului”, explicau judecătorii.

Având în vedere perioada considerată executată şi vârsta de peste 60 de ani, Dan Voiculescu a putut solicita eliberarea condiţionată, judecătorii aprobând cererea. În aceste condiţii, omul de afaceri este sub supraveghere, cererea înaintată Judecătoriei Sectorului 5 având ca scop scăderea perioadei care a rămas neexecutată şi în care se află sub supraveghere.

În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. „În baza acestei legi, prin adăugirea celor şase zile (..) – au ieşit 529 de detinuţi. Nu credeam că impactul va fi atât de mare”, a declarat atunci Tudorel Toader.

Alţi 3.349 de deţinuţi au obţinut dreptul de a solicita eliberare condiţionată.

Potrivit legii, pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii improprii, deţinuţii obţin şase zile de libertate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici