Danileţ: Am onoare, dar nu am motiv să demisionez

Judecătorul Cristi Danileţ a declarat, miercuri, că şi-a exprimat un vot în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru care nu poate fi revocat, precizând totodată că el are onoare, dar nu are motiv să demisioneze.

873 afișări
Imaginea articolului Danileţ: Am onoare, dar nu am motiv să demisionez

Danileţ: Am onoare, dar nu am motiv să demisionez (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Cristi Danileţ a mai spus că nu poate să fie revocat din funcţia de membru al CSM doar pentru modul în care a votat săptămâna trecută, deoarece acest lucru ar însemna să îşi piardă independenţa.

El a explicat că procedura de revocare împotriva membrilor CSM este posibilă, potrivit legii, în caz de neexercitare a atribuţiilor de membru al CSM sau de neexercitare corespunzătoare, însă în ceea ce priveşte votul acordat de aceştia într-o procedură sau în cadrul unor alegeri, cum a fost săptămâna trecută, nu este posibilă revocarea, pentru că exercitarea votului este liberă.

În opinia sa, el şi-a îndeplinit atribuţiile ca membru al CSM, iar dacă instanţele vor dori explicaţii, este dispus să discute cu judecătorii din teritoriu.

"Dacă noi am depinde de voinţa colegilor pe votul exprimat, ar însemna să nu mai fim independenţi. În ceea ce mă priveşte, eu am spus public cum am votat săptămâna trecută, nu regret sub nicio formă votul acordat şi chiar astăzi am întocmit un raport de activitate pe ultimul an, pe care l-am trimis către toate instanţele. Este vorba de judecătoriile pe care le reprezint, şi colegii vor analiza activitatea mea în CSM, dacă a fost corespunzătoare sau nu", a mai spus Danileţ.

Întrebat ce le răspunde celor care îi solicită demisia de onoare, Cristi Danileţ a răspuns: "Eu am onoare, dar nu am motiv să demisionez".

El a precizat că deja mai multe judecătorii din ţară, în special din Ardeal, au respins cererea de revocare a sa din funcţie, unul dintre exemple fiind Judecătoria Oradea.

Cristi Danileţ consideră că procedura de revocare a unui membru al CSM este una democratică, însă minoritatea trebuie să se supună majorităţii.

Reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România au solicitat, miercuri, demisia de onoare a membrilor CSM, precizând că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor fi declanşate procedurile de revocare din funcţii a tuturor membrilor CSM.

Cererea a fost formulată de către reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR) Norel Popescu şi Gabriela Baltag, care au venit miercuri la CSM. Aceştia au spus că cer demisia de onoare a membrilor CSM având în vedere lipsa de transparenţă şi coeziune în interiorul Consiliului.

Pe de altă parte, judecătoare Mădălina Afrăsinei, de la Tribunalul Bucureşti, reprezentant al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, a venit la CSM spunând că va cere amânarea luării unei decizii în ceea ce priveşte candidaturile pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.

Judecătoarea a invocat începerea Adunărilor Generale ale Judecătorilor de revocare din funcţia de membri ai CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica. Afrăsineri a precizat că la Tribunalul Bucureşti şi la Judecătoria Sector 5 au avut loc Adunările Generale de revocare, la fel şi în Piteşti, "iar mâine urmează Clujul".

Înrebată cum vede alegerea unui procuror în funcţia de preşedinte al CSM, Afrăsinei a spus că "problema este a acestui procuror, în condiţiile în care mandatele de anul trecut au fost dezastruoase", magistratul făcând referire şi la mandatul judecătoarei Alina Ghica.

Şedinţa Plenului CSM, anunţată pentru ora 15.00, a fost amânată din lipsă de cvortum. Pe ordinea de zi a şedinţei era şi alegerea vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Alegerea vicepreşedintelui CSM fusese amânată pentru săptămâna aceasta, după ce şedinţa din 4 ianuarie a fost suspendată din lipsă de cvorum. Atunci şi-au depus candidaturile pentru această funcţie judecătorii Alina Ghica (ce a deţinut funcţia de preşedinte în 2012-n.r.) şi Cristi Danileţ.

Anterior procedurii de desemnare a vicepreşedintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă preşedinte al Consiliului, ea începându-şi mandatul de luni, 7 ianuarie.

Luni, Judecătoria Râmnicu -Vâlcea a declanşat procedura de revocare a lui Cristi Danileţ din Consiliul Superior al Magistraturii, considerând că şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile încredinţate ca membru al CSM, din cauză că a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii instituţiei.

Un demers similar va avea loc joi, 10 ianuarie, la Curtea de Apel Cluj, care va declanşa procedura de revocare din funcţia de membru al CSM a Alinei Ghica, reprezentant al Curţilor de Apel în Consiliu.

Potrivit textului de lege, un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând cu două treimi din rândul judecătorilor în funcţie.

Adunarea Generală a Judecătorilor din Râmnicu Vâlcea a considerat că Danileţ "şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile încredinţate prin alegerea sa ca membru al Consiliului, participând activ la o procedură netransparentă de alegere a conducerii Consiliului în contra celor însuşite în proiectul de candidatură".

Totodată, Adunarea Generală a stabilit că poziţiile publice exprimate recent de Danileţ au lăsat unui observator obiectiv "impresia implicării mai degrabă în alte scopuri, fără a fi singurul, cel al promovării propriei sale imagini, decât a intereselor judecătorilor români".

Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor a fost transmisă celorlalte instanţe de acelaşi grad, pentru continuarea procedurii de revocare a lui Cristi Danileţ din CSM, el fiind reprezentantul judecătoriilor în Consiliu.

Este prima dată când o adunare generală a judecătorilor a votat pentru revocarea unui membru al Consiliului.

Într-un comunicat remis luni presei, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) afirmă că alegerile pentru conducerea CSM au avut loc într-un mod netransparent şi neprofesionist, fiind totodată ignorată şi cutuma respectată încă de la înfiinţarea Consiliului, de a se alege un judecător în funcţia de preşedinte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici