„Dansul urşilor din Comăneşti”, jucat pentru prima dată la Iaşi: Mii de oameni au asistat la spectacolul unic. VIDEO

Mii de oameni au asistat, luni, la un spectacol unic de sunet şi mişcare, „Dansul urşilor din Comăneşti”, un obicei recunoscut la nivel internaţional fiind jucat pentru prima dată de zeci de urşi şi ursari, în Iaşi.

5069 afișări
Imaginea articolului „Dansul urşilor din Comăneşti”, jucat pentru prima dată la Iaşi: Mii de oameni au asistat la spectacolul unic. VIDEO

„Dansul urşilor din Comăneşti”, jucat pentru prima dată la Iaşi: Mii de oameni au asistat la spectacolul unic. VIDEO

Tradiţia urşilor din zona Văii Trotuşului e cunoscută nu doar în ţară, ci şi în străinătate.

Imagini cu dansul urşilor din Comăneşti, judeţul Bacău, au făcut înconjurul lumii, iar înaintea sărbătorilor, ceata de urşi colindă toată ţara.

Pentru prima dată, luni, urşii au dansat şi în centrul Iaşului şi mii de oameni au venit să vadă spectacolul unic.

Ceata care a colindat Iaşul este din Leorda, o zonă a oraşului Comăneşti şi a venit în Capitala cu 55 de membri: 40 dintre ei au purtat imensele blănuri de urs ce pot ajunge şi la 50 de kilograme, iar restul sunt ursarii şi toboşarii, care au ţinut ritmul pentru ca urşii să poată dansa.

Se spune despre acest ritual că este moştenit din generaţie în generaţie de la geto-daci şi aduce belşug în anul care vine.

„Tradiţia e lăsată de la bunicii noştri, au preluat-o părinţii şi apoi noi. Eu m-am născut cu obiceiul. Tradiţia pleacă din Valea Trotuşului. Acolo şi la nunţi şi la orice eveniment se joacă ursul. Iar acum, în perioada sărbătorilor, non stop. Ca la fotbal, ca la orice sport, tragi cu ochiul în stânga şi în dreapta şi te înveţi, orice început e greu. Blana de urs am pus-o în spate prima dată la 6 ani şi dacă stau bine şi mă gândesc sunt undeva la 46 de ani de când merg an de an", a spus Fănică Hanganu, şeful cetei de urşi ce a colindat Iaşul.

An de an, pe 30 decembrie, toate cetele de urşi din zonă se adună la Comăneşti, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri Strămoşeşti de la Comăneşti.

Urşii îşi vor duce dansul lor şi în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, spectacolul urmând să aibă loc marţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici