Rep.: Domnule ministru, vă reproşaţi ceva?
C.D.: Da. Îmi reproşez faptul că am venit cu mult prea multă încredere şi poate cu mult prea multă democraţie şi diplomaţie într-un mediu care are nevoie de autoritate fără doar şi poate, o autoritate care nu trebuie să lase loc nici diplomaţiei şi nici îngăduinţei. Poate că acum, după un an şi jumătate, şi eu m-am schimbat, sunt conştient că am fost modelat şi schimbat de sistem, pentru că, atunci când am venit aici, am încercat să vin cu o mentalitate mai deschisă, care însemna şi un spirit liberal, şi mai multă democraţie, şi responsabilitate, care nu cred că este potrivită pentru un astfel de minister. Şi poate că această toleranţă şi îngăduinţă, de la începutul mandatului meu, m-a costat.
Rep.: Revenind la sfera politică, în cazul în care PNL va ajunge la guvernare, cu cine aţi vrea să faceţi o alianţă? Cu PSD sau PDL?
C.D.: Obiectivul principal al PNL-ului în aceste alegeri este să-şi consolideze capitalul politic pe care l-a acumulat. Este pentru PNL poate cel mai elocvent caz în care desprinderea de PD nu a făcut decât bine, pentru că PNL a reuşit o performanţă unică, pe care o poate oricine observa din ’90 încoace: un partid aflat singur la guvernare, nu doar că-şi menţine cota electorală, ci o creşte de la momentul desprinderii de PD, o creşte în mod spectaculos şi, în ciuda faptului că este un partid aflat la guvernare fără o majoritate, este un partid care a reuşit să conducă în doi ani de zile acest Guvern şi să asigure o creştere a cotei electorale a PNL-ului.
Vreau să vedeţi că nici în 2000 – 2004, nici înainte nu au existat cazuri în care un partid aflat la guvernare să nu se fi erodat. Tocmai PNL-ul, atacat din toate direcţiile, este singurul partid care nu doar că nu s-a erodat, dar a crescut, în condiţiile în care a avut, din toate direcţiile, tunurile puse pe el. Şi atunci, pentru PNL, desprinderea de PD a fost mai mult decât benefică şi toate vocile care au vorbit la vremea respectivă despre căderea PNL-ului în soarta PNŢCD-ului, din perioada Convenţiei Democrate, au dovedit că nu au niciun fel de simţ politic şi că totul a fost doar un joc menit să submineze atât PNL-ul, cât şi perspectiva politică a acestuia.
Rep.: Pe scurt, excludeţi orice apropiere de democraţi?
C.D.: Eu cred că pentru trădarea Alianţei – în care PNL a fost principalul actor şi PD s-a agăţat de PNL la vremea respectivă, practic PNL oferind un colac de salvare PD-ului – încă patru ani de opoziţie pentru PD ar fi pedeapsa corectă.
Rep.: Cum vă veţi face campanie?
C.D.: În măsura în care timpul mi-o va permite, voi face o campanie directă, încercând să ajung la cât mai mulţi din alegătorii din colegiul meu.
Ministrul susţine că diferenţa dintre el şi Vasile Blaga este aceea că democratul a semnat contractele cu Ager Leasing.
Ministrul David declară că raportul Corpului de Control privind procedura de achiziţie a autospecialelor pentru Poliţie în sistem leasing de la firma Ager Leasing "a pus în evidenţă vicii de procedură cu privire la derularea acestei proceduri de încredinţare", astfel că MIRA, împreună cu Autoritatea Naţională privind Monitorizarea şi Reglementarea Achiziţiilor Publice, urmează să decidă dacă toate contractele care au fost încheiate vor fi lovite de nulitate.
Liberalul David a mai spus că şi-ar dori să-şi continue proiectele la MIRA, iar în cazul în care PNL ar ajunge iar la guvernare, PDL ar trebui să rămână patru ani în opoziţie, drept pedeapsă pentru trădarea Alianţei D.A.
Prezentăm integral interviul acordat de către ministrul Cristian David: