De luni, liber la piscină. Ghidul celor mai importante reguli pe care le vei respecta

  • De luni te poţi bucura de piscină, însă nici aici nu scapi de regulile stricte
  • Vei profita de soare şi un şezlong în baza unei programări
  • Vei trece de testul termometrului şi nu vei putea intra dacă prezinţi semne de infecţie respiratorie
  • Între şezlonguri va fi o distanţă de 2 m, iar în apă vei intra după ce îţi vei spăla picioarele în apă cu clor
1598 afișări
Imaginea articolului De luni, liber la piscină. Ghidul celor mai importante reguli pe care le vei respecta

De luni, liber la piscină. Ghidul celor mai importante reguli pe care le vei respecta

 

Ziua de luni aduce, printre altele, şi redeschiderea piscinelor în aer liber. Ordinul comun cu regulile pe care le vei respecta, din 15 iunie, a apărut azi în Monitorul Oficial. 

În condiţiile în care va exista o limită maximă de persoane admise, poţi suna deja să îţi faci o programare. Să ştii că nici la piscină nu vei scăpa de triajul epidemiologic, astfel că la intrare vei declara pe propria răspundere că nu ai fost expus la cazuri pozitive sau nu ai intrat în contact cu persoane suspecte de COVID-19 în ultimele 14 zile. Dacă vei prezenta probleme respiratorii şi vei avea febră peste limita de 37,3 grade Celsius, accesul nu îţi va fi permis, recomandarea fiind să te izolezi la domiciliu.

Pentru a intra în zona piscinei, vei trece obligatoriu printr-un pediluviu/duş pentru spălarea picioarelor, care va conţine apă tratată cu clor. În apă, vei avea parte de o suprafaţă de cel puţin 12 mp. Dacă există tobogane, accesul va fi permis respectând o distanţă de 2 m între persoane.

În egală măsură, va exista o distanţă de 2 m între şezlonguri, cu excepţia situaţiei în care persoanele sunt din aceeaşi familie. Dacă vei comanda ceva, personalul piscinei îţi va aduce produsele (gustări şi băuturi preambalate individual), fără ca tu să te deplasezi în punctele de servire. 

În ceea ce priveşte măsurile de igienă personală, actul normativ impune purtarea măştii în spaţiile comune, urmând ca înotătorul să renunţe la mască atunci când intră în apă. 

O altă măsură de relaxare pe care ai aşteptat-o şi de care te poţi bucura din 15 iunie este redeschiderea sălilor de fitness. Un ghid în funcţie de care vei putea merge la sală este disponibil aici

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici