Destituiri şi contracte de muncă desfăcute, la SJU Slatina (Video)

Directorul executiv al DSP Olt şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Olt au fost eliberaţi din funcţii, iar directorului medical al SJU şi medicilor de gardă şi asistentei şefe de tură ce au examinat pacientul care a murit la UPU a spitalului le-au fost desfăcute contractele de muncă

170 afișări
Imaginea articolului Destituiri şi contracte de muncă desfăcute, la SJU Slatina (Video)

Destituiri şi contracte de muncă desfăcute, după moartea unui pacient la SJU Slatina

Deciziile au fost luate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de comisia condusă de ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, care a făcut o anchetă la Spitalul Judeţean de urgenţă Slatina şi a examinat persoanele implicate în cazul bărbatului de 62 de ani care a murit, joi, după ce a fost plimbat, timp de patru ore, pe la mai multe secţii ale unităţii medicale.

Practic, în baza acestei anchete şi pe baza documentelor pe care comisia le-a examinat, a fost luată decizia eliberării din funcţie a directorului executiv al DSP Olt şi a managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Olt, precum şi decizia desfacerii contractelor de muncă ale directorului medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Olt, medicului şef de la UPU şi medicului de gardă de la Boli Interne, doctor Doru Pârvu, şi a contractului de muncă al dr Cornel Fulga, medic de gardă la UPU, care a examinat pacientul şi a asistenţei şefe de tură, se arată într-o informare de presă a ministrului Ion Bazac.

De asemenea, a fost luată decizia sancţionării disciplinare a dr. Corpos Ana, medicul de gardă de la Secţia de Boli Cronice, şi a tuturor asistentelor din UPU.

"Viaţa unui om nu valorează zece la sută din salariul unui medic şi în România anului 2009 din UE cred că este absolut anormal să se întâmple ce s-a întâmplat într-o unitate de primiri urgenţe a unui spital judeţean. I-am audiat pe toţi şi am cocluziile raportului. În urma audierii şi studierii documentului, au rezultat cinci concluzii", se arată în documentul citat.

Astfel, pacientul a fost transportat de la domiciliu la Spitalul Judeţean de Urgenţă, la UPU, unde a fost primit fiind considerat un caz social. A fost retrimis ulterior la Spitalul de Boli Cronice Slatina, de aici s-a reîntors la Spitalul de Urgenţă Slatina, de unde a fost trimis la Secţia de Boli Interne, ulterior fiind retrimis la Spitalul de Boli Cronice, iar de aici s-a reîntors la Spitalul de Urgenţă Slatina la UPU, unde a decedat.

Potrivit documentului citat, a doua concluzie este că, în acest timp, mai mult de patru ore, "pacientul a fost examinat superficial, nu i s-au recoltat analize, nu i s-au făcut investigaţii şi nu i s-a administrat niciun tratament, în pofida faptului că majoritatea personalului audiat a afirmat că starea pacientului era foarte gravă, medicul de la Spitalul pentru Cronici a afirmat că motivul principal al retrimiterii către UPU a fost reprezentat de starea foarte gravă a pacientului".

"Decesul survine la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, la UPU, fără a se face o manevră de resuscitare cardiopulmonară la constatarea stopului cardiac. Din audieri, am constatat neaplicarea prevederilor ordinului Ministrului Sănătăţii 1706, care reglementează în mod specific funcţionarea unităţilor de primiri urgenţe în spitalele din România", sunt următoarele două concluzii ale comisiei de anchetă.

Ultima concluzie este că unul dintre documentele anexate, fişa de examinare, a fost modificată în perioada ulterioară până la sosirea comisiei de la Ministerul Sănătăţii.

În urma acestor concluzii, comisia a luat decizia destituirilor şi a desfacerii unor contracte de muncă, mai sus menţionate, măsuri care au fost puse în aplicare imediat în noaptea de vineri spre sâmbătă, dispunându-se, totdată, trimiterea întregului raport împreună cu toate actele către procurori.

De asemenea, având în vedere măsurile luate, pentru a nu fi deficienţe de activitate în funcţionarea UPU, comisia condusă de ministrul Sănătăţii a dispus imediat ca unitatea de primiri urgenţe de la Slatina să funcţioneze o bucată de timp sub coordonarea UPU de la Craiova, astfel încât să existe permanent personal calificat care să asigure urgenţele în judeţul Olt.

"În calitate de ministru, doresc să punem inima înapoi în sistemul de sănătate, practic nu voi mai accepta în spitale medici care să trateze în anul 2009 pacienţi în acest mod. În calitate de medic şi de ministru regret cele întîmplate, regret în faţa familiei şi vreau să vă asigur că atâta timp cât voi fi eu ministrul Sănătăţii aşa ceva nu se va întâmpla în România", se mai arată în documentul citat.

Mihai Constantinescu (62 de ani) a decedat, joi, după ce, timp de aproape patru ore, a fost plimbat pe la mai multe secţii medicale, care din diverse motive nu i-au acordat îngrijiri medicale.

Citeşte şi

Trei medici, sancţionaţi după decesul pacientului plimbat între spitale

Un bolnav a murit după ce a fost pasat de la un spital la altul

Un alt caz Nica, reeditat la Slatina

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici