Prima pagină » Social » Dezlegări și farmece pe bani grei: O femeie a fost reținută după ce ar fi obținut 25.000 de euro de la o singură persoană

Dezlegări și farmece pe bani grei: O femeie a fost reținută după ce ar fi obținut 25.000 de euro de la o singură persoană

O femeie din Hunedoara a fost reținută pentru înșelăciune după ce ar fi obținut 25.000 de euro de la o victimă în schimbul unor ritualuri spirituale.
Dezlegări și farmece pe bani grei: O femeie a fost reținută după ce ar fi obținut 25.000 de euro de la o singură persoană
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: AI
Cosmin Pirv
06 nov. 2025, 10:56, Social

Potrivit IPJ Hunedoara, femeia ar fi indus în eroare o victimă, în perioada octombrie 2024 – noiembrie 2025, sub pretextul efectuării unor „ritualuri spirituale, dezlegări și farmece”, precum și a altor „servicii” de natură similară.

În acest mod, femeia ar fi obținut aproximativ 25.000 de euro de la persoana vătămată.

Pentru documentarea completă a activității infracționale, polițiștii au organizat miercuri o acțiune în urma căreia femeia a fost prinsă în flagrant delict și a fost reținută pentru 24 de ore.

De asemenea, la domiciliul acesteia a fost efectuată o percheziție, fiind ridicate mai multe bunuri și sume de bani, ce urmează să fie verificate în cadrul anchetei.

Femeia a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând ca joi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propuneri legale privind măsurile preventive.