Directorul liceului unde elevii au reclamat că se strânge fondul şcolii a fost demis. Ce a păţit o elevă după ce a făcut publică o listă cu banii strânşi

Directorul liceului în care se strângeau sume de bani pentru fondul şcolii a fost demis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Scandalul a izbucnit la Liceul Teoretic „Traian” încă din luna octombrie, atunci când o elevă a făcut publică o listă cu banii strânşi de fiecare clasă.

5879 afișări
Imaginea articolului Directorul liceului unde elevii au reclamat că se strânge fondul şcolii a fost demis. Ce a păţit o elevă după ce a făcut publică o listă cu banii strânşi

Directorul liceului unde elevii au reclamat că se strânge fondul şcolii a fost demis

În luna octombrie, Roxana-Ioana Şerban, elevă a Liceului Teoretic „Traian” din Constanţa, a postat pe pagina de Facebook o listă în care apăreau sumele de bani strânse de asociaţia părinţilor, defalcate pe fiecare clasă în parte şi evidenţiate cheltuielile realizate: consumabile, serbare Crăciun, pază. Cea mai mare sumă de bani era folosită pentru asigurarea pazei liceului.

În urma mediatizării, eleva a declarat că au fost făcute presiuni asupra ei, a fost ameninţată, iar mulţi părinţi au solicitat ca aceasta să fie sancţionată.

La finalul lunii octombrie, şi Avocatul Poporului s-a sesizat şi a început o anchetă în acest caz. În noiembrie, instituţia Avocatului Poporului a emis mai multe recomandări conducerii liceului, printre care şi renunţarea la colectarea cotizaţiei pentru asigurarea pazei.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în 25 octombrie 2019, a efectuat o anchetă şi a emis o Recomandare către directorul Liceului Teoretic Traian din Constanţa, în care solicită: trecerea celor două posturi de paznic, existente deja, din regim de noapte în regim de paznic de zi şi renunţarea la cotizaţia Asociaţiei de părinţi pentru asigurarea pazei; organizarea concursului pentru ocuparea celui de al treilea post de paznic şi montarea unui sistem de alarmă centralizat”, se arată în recomandarea transmisă de Avocatul Poporului pe 29 noiembrie 2019.

Şi reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa au reacţionat printr-un comunicat de presă, în care arătau că aceste colecte de fonduri sunt o normalitate în şcoli, deşi sunt interzise de lege.

„<Fondul şcolii> şi <fondul clasei> sunt deja fenomene bine împământenite în sistemul de învăţământ românesc, astfel că deja s-a creat o regulă nescrisă ca părinţii să plătească lunar, semestrial sau anual sume de bani din bugetul propriu pentru ca asociaţiile de părinţi să achiziţioneze materiale ce ţin de actul didactic (markere, bureţi, foi A4, etc.), materiale de curăţenie, contractarea firmei de pază a liceului, precum şi alte cheltuieli pe care unii directori le cer din partea asociaţiei de părinţi ce gestionează fondurile. Conform Legii educaţiei, cheltuielile de acest tip sunt asigurate pe deoparte din bugetul de stat al Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru bunuri şi servicii, iar pe de altă parte, cheltuielile ce ţin de renovări, asigurarea pazei, precum şi investiţii în clădirea şcolii, banii trebuie să fie asiguraţi din bugetul local, de către primărie”, au transmis reprezentanţii AEC după ce eleva de la liceul „Traian” a publicat lista cu „fondul şcolii”.

În urma acestui scandal, Gabriela Costea, directorul Liceului Teoretic „Traian”, a fost demisă de conducerea Inspectoratului, iar în locul ei a fost numită, luni, Gabriela Bucovală, fostul inspector şcolar general al judeţului Constanţa.

„Ieri, 02.12.2019, am aflat din presă că echipa ISJ, care, aparent, promovează transparenţa, a luat decizia de a-mi înceta contractul de management”, a informat Gabriela Costea, printr-un comunicat transmis marţi presei.

Fostul director al liceului susţine că nu a solicitat niciodată bani şi că este victima unor „prezentări tendenţioase”.

„La data de 13.10.2019, după doar o lună de mandat, am aflat că reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie a postat un tabel cu sume plătite în anul 2018 de părinţi pentru asigurarea pazei. (Menţionez că în 2018 nu eram directorul instituţiei şi niciodată, dar niciodată, nici în calitate de simplu profesor, nici de diriginte, nu am solicitat şi nu am primit bani sau alte favoruri din partea părinţilor sau din partea elevilor. Ca director, nici atât!!!). (...) Apoi a început bâlciul deşărtăciunilor cu diferite incitări şi am înţeles scopurile, motivele şi mijloacele folosite. Din cauza prezentărilor tendenţioase sau chiar mincinoase uneori, cei care nu au înţeles dedesubturile s-au inflamat de parcă eu personal eram vinovată de modul deplorabil de subfinanţare al învăţământului, în general, şi al Liceului Teoretic Traian, în particular”, mai susţine directorul demis al Liceului teoretic „Traian”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici