Directorul Oltchim: Explozia, posibil provocată de o pompă care nu a mai funcţionat normal

Explozia de la Oltchim a fost cauzată, cel mai probabil, de defectarea unei pompe de recirculare, oprirea acesteia ducând la creşterea presiunii într-un reactor de poliester, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, directorul Combinatului Oltchim, Constantin Roibu.

3 afișări
Imaginea articolului Directorul Oltchim: Explozia, posibil provocată de o pompă care nu a mai funcţionat normal

Directorul Oltchim: Explozia, posibil provocată de o pompă care nu a mai funcţionat normal

"Totul a pornit de la o pompă de recirculare care, probabil, s-a stricat, pentru că s-a oprit brusc. Oprirea acesteia a dus la creşterea presiunii pe reactorul de poliester, care a explodat", a declarat pentru MEDIAFAX Roibu, precizând că, imediat după incident, a ajuns la locul în care instalaţia funcţiona şi a văzut patru persoane rănite, dintre care trei mai grav.

"Unul dintre angajaţi era pe picioarele lui, am şi vorbit cu el, era conştient însă avea arsuri pe faţă, pe scalp şi pe piept. Am chemat imediat echipa medicală care l-a dus la policlinica de la noi din combinat, acum fiind încă acolo pentru tratament", a spus Roibu.

Acesta a declarat că a insistat ca muncitorii afectaţi de explozie să fie ţinuţi în perioada următoare sub atentă îngrijire medicală, dată fiind substanţa cu care le-a fost arsă pielea.

"Situaţia nu este una de glumă! Trebuie să fim foarte atenţi, substanţa este înalt inflamabilă şi vrem ca aceştia să beneficieze de cea mai atentă îngrijire pentru a le atenua cât mai mult din suferinţă", a declarat Roibu, precizând că a cerut ferm ca răniţii să fie îngrijiţi la un spital de specialitate din Bucureşti.

Acesta a precizat că incendiul rezultat în urma exploziei a fost stins imediat de echipa de pompieri a instituţiei, ajutată şi de pompierii militari chemaţi de urgenţă de la Vâlcea. El a precizat că instalaţia care a explodat funcţiona în aer liber şi nu într-o hală, fapt ce a uşurat intervenţia pompierilor.

Directorul Oltchim a mai precizat că, deşi în jurul instalaţiei care a explodat se aflau mai multe persoane, doar patru dintre muncitori au avut de suferit, ceilalţi fiind "cel mult speriaţi".

"În prezent instalaţia este oprită, vom verifica exact ce a dus la explozie, vom verifica şi alte instalaţii similare din combinat, însă ce e important este că acum Oltchim funcţionează fără probleme", a conchis Roibu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici