DNA anchetează concursurile de promovare în funcţii de conducere a unor judecători

Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală in rem într-un dosar în care verifică modul în care s-au desfăşurat, la nivel naţional, concursurile de promovare în funcţii sau în posturi de conducere a unor judecători, după ce vicepreşedintele AMR a depus plângere penală la CSM.

499 afișări
Imaginea articolului DNA anchetează concursurile de promovare în funcţii de conducere a unor judecători

DNA anchetează concursurile de promovare în funcţii de conducere a unor judecători (Imagine: Shutterstock)

În acest dosar, judecătorii Costică Irizea şi Dan Spânu, vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR,) au fost audiaţi în calitate de martori, marţi şi miercuri, de către procurorii anticorupţie.

Miercuri a fost audiat Spânu, căruia i s-a cerut să relateze neregulile reclamate într-o plângere a sa adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în 2013.

Magistratul a arătat, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că procurorii cercetează modul în care s-au desfăşurat concursurile de anul trecut.

Vicepreşedintele AMR a adăugat că nu poate spune cu certitudine dacă dosarul a fost deschis în urma plângerii sale sau dacă este vorba despre o anchetă nouă a procurorilor.

Totodată, judecătorul Dan Spânu a precizat că în dosar nu ar fi vorba despre fapte de corupţie, ci doar de verificări preliminare, pentru a se constata dacă acele concursuri s-au derulat în condiţii normale şi legale.

Magistratul a mai arătat că, în urma mai multor sesizări primite de la judecători din ţară, a depus o plângere la CSM prin care sesiza nereguli privind unele subiecte de examen retrase la acel moment, precum şi în legătură cu mai multe contestaţii admise în cazul unor judecători.

Surse judiciare au precizat miercuri, pentru MEDIAFAX, că în acest dosar ar fi vizaţi trei magistraţi de la instanţe sau parchete din Craiova, fără a oferi alte detalii.

Potrivit aceloraşi surse, audierile vor continua în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici