Doi colaboratori şi un ofiţer, descoperiţi de CNSAS printre candidaţi

Colegiul CNSAS a descoperit, în şedinţa extraordinară de vineri în care a analizat doar dosare de candidaţi la alegerile de duminică, doi colaboratori şi un lucrător al Securităţii, notele de constatare a calităţii lor în acest sens urmând să fie trimise, conform legii, instanţei pentru a le valida.

20 afișări
Imaginea articolului Doi colaboratori şi un ofiţer, descoperiţi de CNSAS printre candidaţi

Doi colaboratori şi un ofiţer, descoperiţi de CNSAS printre candidaţi

Conform unui comunicat de vineri al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Colegiul instituţiei a aprobat notele de constatare şi a dispus trimiterea în instanţă a acţiunii de constatare a calităţii de colaborator al Securităţii pentru doi candidaţi la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, pentru un altul, care însă a fost ofiţer de Securitate, Colegiul luând aceeaşi măsură. Conform legii, numele acestora nu pot fi făcute publice decât după ce dosarele lor ajung în instanţă.

Tot în şedinţa de vineri, Colegiul a dat adeverinţe de necolaborare pentru 269 de candidaţi verificaţi, întrucât, din Notele de Constatare emise de Direcţia de Investigaţii din CNSAS, nu au rezultat date sau documente privind calitatea lor de lucrător sau colaborator al Securităţii.

Pentru alţi 604 candidaţi verificaţi anterior, Colegiul a luat act, tot în şedinţe de vineri, că în urma reverificării arhivelor nu au apărut documente şi informaţii noi, vechile documente emise de CNSAS pentru aceştia rămânând valabile.

Purtătorul de cuvânt al CNSAS a declarat agenţiei MEDIAFAX, după şedinţa de vineri, că nu poate furniza o statistică exactă a numărului de candidaţi la alegerile din 30 noiembrie verificaţi deja de CNSAS, unele dosare fiind încă în faza de investigare şi de căutare în arhive.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici