Doi răniţi, în urma unei explozii la un canal din zona Gării de Nord

Două persoane fără adăpost au făst rănite de un capac de canal aruncat în aer de o explozie, în zona Gării de Nord din Capitală, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, maiorul Cătălin Eftene.

34 afișări
Imaginea articolului Doi răniţi, în urma unei explozii la un canal din zona Gării de Nord

Doi răniţi, în urma unei explozii la un canal din zona Gării de Nord (Imagine: Mediafax Foto)

Persoanele rănite se află în stare gravă, cu arsuri pe mai mult de 20% din suprafaţa corpului, unul dintre ei având şi o hemoragie internă şi aflându-se în prezent în sala de operaţii, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

"Ambii sunt în stare destul de gravă, prezentând arsuri pe mai multe de 20 la sută din suprafaţa corpului. Unul din ei este însă mai grav, el având şi o hemoragie internă, motiv pentru care a fost deja introdus în sala de operaţii", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, medicul Bogdan Opriţa.

"A fost o explozie urmată de un incendiu de mici proporţii, care a fost lichidat foarte repede de oamenii noştri. În urma exploziei, capacul respectivului canal a fost aruncat în aer şi i-a rănit pe cei doi, persoane fără adăpost care stăteau în apropiere", a declarat, pentru MEDIAFAX, maiorul Cătălin Eftene.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti a precizat că nu sunt deocamdată cunoscute cauzele exploziei. Acesta nu a putut da detalii despre identitatea sau starea de sănătate a celor doi răniţi, precizând doar că unul dintre aceştia a fost rănit mai grav şi că ambii au fost duşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.

Incidentul nu a avut alte urmări, capacul rănindu-i doar pe cei doi şi atingând, în cădere, o maşină, căreia i-a spart un stop.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici