„Promovabilitatea în judeţul Dolj este de 39,74 la sută. Este adevărat că nu am avut vreo unitate de învăţământ unde gradul de promovabilitate să fie zero, dar nici sută la sută”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX inspectorul şcolar Cerasela Cremene.
Cele mai bune rezultate s-au înregistrat la Colegiul Naţional „Carol I”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi Colegiul Naţional „Elena Cuza”, toate din Craiova. La polul opus se situează Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu” Calafat, Grupul Şcolar Industrial „C.N.Plopşor” din Pleniţa şi Centrul Şcolar „Beethoven” din Craiova.
Conform inspectorului şcolar Cerasela Cremene, promovabilitatea la examenul de bacalaureat de anul trecut a fost de 67 la sută.
La examenul de bacalaureat din anul 2011, în judeţul Dolj, s-au înscris 7.221 de elevi. Pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat au fost organizate 21 de centre de examinare, dintre care 16 la Craiova, două la Calafat şi câte unul la Filiaşi, Dăbuleni şi Băileşti.