Dosarul 10 august poate merge mai departe: Instanţa supremă a respins recursul fostului şef din Jandarmerie, Sebastian Cucoş

  • ÎCCJ a respins un recurs al fostului şef din Jandarmerie, Sebastian Cucoş
  • Dosarul 10 august poate ajunge acum la Tribunalul Bucureşti
  • Instanţa poate decide redeschiderea anchetei penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie
1745 afișări
Imaginea articolului Dosarul 10 august poate merge mai departe: Instanţa supremă a respins recursul fostului şef din Jandarmerie, Sebastian Cucoş

Dosarul 10 august poate merge mai departe: Instanţa supremă a respins recursul fostului şef din Jandarmerie, Sebastian Cucoş

După alte cinci săptămâni în care a fost blocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins un recurs al lui Sebastian Cucoş, prin care fostul şef din Jandarmerie cerea sesizarea Curţii Constituţionale pentru un articol din Codul de procedură penală.

Cum decizia instanţei supreme este definitivă, dosarul poate ajunge acum la Tribunalul Bucureşti, care va decide dacă va reîncepe urmărirea penală în cazul celor patru foşti şefi din Jandarmerie. Pe lângă Sebastian Cucoş, aflat la acel moment la conducerea Jandarmeriei Române, vizaţi mai sunt Laurenţiu Cazan, comandantul acţiunii din Piaţa Victoriei, Ionuţ Sindile, adjunct al Jandarmeriei Române şi Mihai Chirica, pe atunci secretar de stat în Ministerul de Interne. 

Pe 10 august, în ziua în care s-au împlinit doi ani de la violenţele de la mitingul Diasporei, Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa către Tribunalul Bucureşti şi a respins, totodată, solicitarea lui Sebastian Cucoş pentru sesizarea CCR. Cum decizia a fost atacată la ÎCCJ, a fost necesară această etapă intermediară, soluţionată abia acum.

Pe 4 august, DIICOT a anunţat reluarea dosarului, după ce şefa instituţiei, Giorgiana Hosu, a infirmat mai multe părţi din ordonanţa de clasare a dosarului, dispusă de procurorul de caz. 

Dacă Tribunalul Bucureşti va aproba reînceperea urmăririi penale, dosarul nu va rămâne la DIICOT şi se va întoarce la Parchetul Militar.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici