Dosarul dispariţiei Alexandrei Măceşanu: Procurorul Cristian Popescu şi alţi trei poliţişti, puşi oficial sub acuzare

Parchetul General anunţă, oficial, că SIIJ a început urmărirea penală faţă de procurorul Cristian Popescu şi faţă de alţi trei poliţişti, faptele pentru care sunt cercetaţi fiind abuz în serviciu în dosarul privind dispariţia Alexandrei Măceşanu.

1141 afişări
Imaginea articolului Dosarul dispariţiei Alexandrei Măceşanu: Procurorul Cristian Popescu şi alţi trei poliţişti, puşi oficial sub acuzare

Procurorii anunţă, oficial, punerea sub acuzare a procurorului Cristian Popescu şi a celor 3 poliţişti

„Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un procuror, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror de caz în dosarul penal 1883/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, nu ar fi permis pătrunderea organelor de poliţie in noaptea de 25/26 iulie în domiciliul lui Dincă Gheorghe (în forma neîndeplinirii unui act) încălcând astfel dispoziţiile:

- art. 63 lit. b din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia Ministerul Public exercită, prin procurori, printre altele, şi atribuţia de a conduce şi a supraveghea activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală;

- art. 27 alin. 1 şi 2 lit. b din Constituţia României, potrivit căruia domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, iar potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, de la prevederile alineatului 1 se poate deroga prin lege şi pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;

- art. 300 alin. 3 C.pr.pen, potrivit căruia în exercitarea atribuţiei de a conduce activitatea de urmărire penală, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziţii organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri. Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal.

- art. 299 alin. 1 C.pr.pen., potrivit căruia procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel că orice infracţiune să fie descoperită şi orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie trasă la răspundere penală;

- art. 303 alin. 1 C.pr.pen., potrivit căruia procurorul poate să dispună cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, iar potrivit alin. 2, dispoziţiile date de procuror cu privire la efectuarea actelor de cercetare penală sunt obligatorii şi prioritare pentru organele de cercetare penală”, informează Parchetul General.

Totodată procurorul ar fi respins, în acelaşi timp, poliţiştilor de a pătrunde în domiciliul lui Dincă Gheorghe, dispunând efectuarea percheziţiei domiciliare începând cu ora 06:00 a zilei de 26 iulie, deşi obţinuse mandat de percheziţie la orele 03,04 (forma îndeplinirii unui act în mod defectuos, modalitate în care a adus atingere drepturilor persoanelor vătămate), încălcând astfel dispoziţiile:

- art. 63 lit. b din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia Ministerul Public exercită, prin procurori, printre altele, şi atribuţia de a conduce şi a supraveghea activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală;

- art.27 alin. 4 din Constituţia României, potrivit căruia percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante;

- art. 159 alin. 3 C.pr.pen., potrivit căruia percheziţia domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 06,00 sau după ora 20,00, cu excepţia infracţiunii flagrante sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră;

- art.293 C.pr.pen., potrivit căruia este flagrantă infracţiunea descoperită imediat după săvârşire (alin. 1). Este, de asemenea, considerată flagrantă, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol şi infracţiunea al cărui făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de martori oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune;

- art. 300 alin. 3 C.pr.pen., potrivit căruia în exercitarea atribuţiei de a conduce activitatea de urmărire penală, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziţii organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri. Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal;

- art. 299 alin. 1 C.pr.pen., potrivit căruia procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel că orice infracţiune să fie descoperită şi orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie trasă la răspundere penală;

- art. 303 alin. 1 C.pr.pen., potrivit căruia procurorul poate să dispună cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, iar potrivit alin. 2, dispoziţiile date de procuror cu privire la efectuarea actelor de cercetare penală sunt obligatorii şi prioritare pentru organele de cercetare penală.

Totodată, procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de poliţişti pentru abuz în serviciu.

„Primul, în calitate de comisar-şef de poliţie, şeful unei secţii de poliţie rurală (Violeta Mirea, n.r.), subordonat ierarhic şefului Poliţiei Municipiului Caracal, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi informat, în noaptea de 24/25.07.2019 cu dispariţia minorei Măceşanu Alexandra Mihaela, nu ar fi raportat şefului ierarhic acest fapt, nu s-ar fi asigurat/ nu ar fi controlat că agenţii-şefi principali de poliţie, aflaţi în subordine, nu au înregistrat sesizarea, nu au efectuat verificări şi nu au comunicat evenimentul către ofiţerul de serviciu, modalitate în care a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. 1 pct. 1 şi 2, art. 38 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române, art. 5 şi art. 41 lit. b din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului cauzând o vătămare drepturilor persoanei vătămate, care a sesizat verbal lucrătorii de poliţie”, informează sursa citată.

Cel de al doilea poliţist, în calitate de agent-şef principal de poliţie şi ajutor de şef de post, aflat de serviciu de patrulare, în seara zilei de 24 iulie, nu ar fi consemnat şi înregistrat sesizarea tatălui Alexandrei privind dispariţia minorei, nu ar fi efectuat verificări, nu ar fi informat în regim de urgenţă ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Caracal. Şi cel de-al treilea este acuzat de aceleaşi fapte.

„Cu privire la lucrătorii de poliţie precizăm: În seara zilei de 24.07.2019, persoana vătămată Măceşanu Ion în jurul orelor 21,00 a sesizat dispariţia fiicei sale Măceşanu Alexandra Mihaela la postul de poliţie. Menţionăm faptul că agenţii-şefi principali de poliţie nu ar fi consemnat aspectele sesizate de persoana vătămată Măceşanu Ion, nu i-ar fi solicitat să formuleze o sesizare scrisă, nu ar fi audiat persoana vătămată şi nu ar fi întreprins nicio activitate poliţienească specifică dispariţiei unui minor”, informează procurorii.

Deşi informat, în noaptea de 24/25.07.2019, cu dispariţia minorei, comisarul şef nu ar fi raportat şefului ierarhic acest fapt, nu s-ar fi asigurat/controlat agenţii-şefi principali de poliţie aflaţi în subordine, nu au înregistrat sesizarea, nu au efectuat verificări şi nu au comunicat evenimentul către ofiţerul de serviciu.

Totodată, în noaptea de 24/25 iulie, cei trei nu ar fi întreprins nicio activitate specifică dispariţiei unui minor, respectiv: nu ar fi consemnat sesizarea; nu ar fi dispus deplasarea unei echipe operative la faţa locului pentru evaluarea situaţiei de fapt şi stabilirea tipului de dispariţie; nu ar fi procedat la căutarea minorei şi nu ar fi făcut niciun fel de investigaţii în acest sens.

„Procedura de căutare şi investigare a dispariţiei minorei Măceşanu Alexandra Mihaela a început în data de 25.07.2019, orele 08,15, deşi persoana vătămată Măceşanu Ion a sesizat dispariţia lucrătorilor de poliţie încă din seara zilei de 24.07.2019, orele 21,00. Practic, în intervalul 24.07.2019, orele 21,00 - 25.07.2019, orele 08,15, organele de poliţie, deşi sesizate, nu ar fi întreprins nicio activitate de investigare şi căutare a minorei Măceşanu Alexandra Mihaela”, mai arată Parchetul.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici