Dosarul subvenţiilor agricole: Consilierul judeţean Ioan Piticari, suspectat de gestionare frauduloasă a fondurilor europene, a fost reţinut

Consilierul judeţean din Suceava Ioan Piticari (PNL), suspectat de gestionare frauduloasă a fondurilor europene şi înşelăciune, a fost reţinut de procurorii DNA, după ce a fost audiat timp de aproape două ore la sediul DNA Suceava.

504 afișări
Imaginea articolului Dosarul subvenţiilor agricole: Consilierul judeţean Ioan Piticari, suspectat de gestionare frauduloasă a fondurilor europene, a fost reţinut

Dosarul APIA: Consilierul judeţean Ioan Piticari, suspectat de gestionare frauduloasă a fondurilor europene, a fost reţinut (Imagine: Shutterstock)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, ora 14.30, a lui Ioan Piticari, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului şi consilier judeţean în CJ Suceava, pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (componenta fondurilor europene) şi înşelăciune, în formă continuată(componenta fondurilor de la bugetul de stat).

Potrivit DNA, în perioada 2010-2013, funcţionari publici de la APIA Suceava au gestionat defectuos dosare de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă de teren, pentru cunoştinţe sau persoane cu funcţii politice, fiind aprobate nejustificat cereri pentru entităţile economice administrate şi reprezentate de aceştia din urmă, respectiv Asociaţia Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului (campaniile 2010, 2011 şi 2012), întreprinderea familială Piticari Ioan (campaniile 2010,2011 şi 2012) şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Horodnic (campana 2013).

"Astfel s-a reţinut faptul că, printre alţii, reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului şi I. F. Piticari Ioan, au solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri europene şi de la bugetul de stat pentru campaniile agricole 2010 -2013, pentru care au întocmit, semnat şi depus la APIA Centrul Judeţean Suceava documente cu date nereale, beneficiind de susţinerea unor funcţionari ai instituţiei menţionate, care au acordat aceste subvenţii cu încălcarea legii, cuantumul sumelor plătite ilegal fiind în acest caz de 1.126.227,24 lei", se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Anchetatorii au mai stabilit că, pentru campaniile agricole 2010-2012, Asociaţia Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului nu deţinea legal, după data de 31 august 2010, suprafaţa de teren pentru care solicitase sprijin pe suprafaţă.

Procurorii DNA Suceava i-au adus la cunoştinţă lui Ioan Piticari acuzaţiile din acest dosar, acesta urmând să fie prezentat Curţii de Apel Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Suceava au făcut, miercuri, 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Dâmboviţa, printre care şi la sediul central al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, precum şi la sediul APIA Suceava, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie în legătură cu acordarea ilegală a unor subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că la constituirea grupului infracţional care activa în cadrul APIA Suceava a contribuit directorul executiv adjunct Delia Moldoveanu, care conducea în fapt instituţia şi era "persoana care gestiona din umbră activitatea de acordare ilegală de subvenţii din fondurile europene", aceasta având "un puternic sprijin de la centru", respectiv din partea directorului general al APIA central, Gheorghe Benu.

În urma percheziţiilor făcute miercuri vor fi audiate, la DNA Suceava, cinci persoane de la Bucureşti şi 15 din Suceava, printre care şi funcţionari de la APIA şi DSVSA.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele ridicate de procurori pentru a fi duse la DNA Suceava se află şi directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu.

La ora transmiterii acestei ştiri, audierile la DNA Suceava continuă, fiind în continuare interogată avocata Anca Popovici, suspectată de instigare la abuz în serviciu în acest dosar.

De asemenea, în jurul orei 17.00 au fost aduşi la audieri directorul general al APIA Suceava, Eugen Mogoş, directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, Lya Chiriac - şef Serviciu Autorizare CNDP şi ajutoare specifice comunitare şi Lucian Ciobanu, medic veterinar la DSVSA Suceava.

La DNA Suceava a fost audiat şi şeful Poliţiei Judeţene Suceava, Ioan Crap, suspectat de DNA de abuz în serviciu întrucât ar fi intervenit pe lângă un poliţist să nu-i reţină permisul auto şi să nu amendeze o persoană cu funcţie de conducere la APIA Suceava.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele ridicate de procurori pentru a fi duse la DNA Suceava se află şi directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Suceava au făcut, miercuri, 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Dâmboviţa, printre care şi la sediul central al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, precum şi la sediul APIA Suceava, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie în legătură cu acordarea ilegală a unor subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.

Printre persoanele vizate în această anchetă sunt directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, şi directorul general al APIA central, Gheorghe Benu, precum şi medici veterinari de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, poliţişti şi fermieri.

DNA arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri agenţiei MEDIAFAX, că funcţionari publici de la APIA Suceava au gestionat defectuos dosare de acordarea a sprijinului financiar pe suprafaţă de teren, pentru cunoştinţe sau persoane cu funcţii politice, fiind aprobate cereri pentru entităţile economice administrate şi reprezentate de aceştia din urmă. Astfel, pe baza unor documente conţinând date nereale, reprezentanţii acestor asociaţii au solicitat şi au obţinut, pe nedrept, fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi de la bugetul de stat pentru campaniile agricole 2010 -2013.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre dosarele aprobate de funcţionari din APIA Suceava sunt cele pentru Asociaţia Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului, al cărei preşedinte este consilierul judeţean Ioan Piticari, şi pentru Asociaţia Crescătorilor de Animale Horodnic.

Sursele citate au precizat că din documentele anchetatorilor rezultă că reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului, I. F. Piticari Ioan şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Horodnic au solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi de la bugetul de stat pentru campaniile agricole 2010 -2013 (programele SAPS, ZMD, AMP 1 şi AMP2), pentru care au întocmit, semnat şi depus la APIA Suceava documente cu date nereale. Astfel, cu sprijinul funcţionarilor APIA, au fost acordate ilegat subvenţii acestor asociaţii, cuantumul sumelor plătite fiind de peste 785.000 de lei.

De asemenea, Ioan Piticari, care la data faptelor avea calitatea de consilier local, ar fi fost sprijinit şi de fostul primar din Câmpulung Moldovenesc Constantin Gabriel Şerban, care a eliberat adrese pentru obţinerea acestor subvenţii şi a lăsat în posesia asociaţiei, până la 18 mai 2012, suprafaţa de 165,79 de hectare, fără să existe o hotărâre de consiliu local în acest sens, fără să organizeze o licitaţie, să fie încheiat vreun contract de arendă şi fără să se perceapă arenda corespunzătoare, au precizat sursele citate.

Potrivit procurorului-şef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, la APIA Suceava s-a constituit un grup de funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobare a dosarelor de subvenţie care a admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar cu încălcarea prevederilor legale unor persoane fizice şi juridice care nu îndeplineau condiţii de eligibilitate, prin falsuri, prin accesarea bazelor de date şi modificări în fals.

Surse judiciare au declarat că 59 de exploataţii au fost înfiinţate fictiv de către un medic pentru obţinerea ilegală de sprijin financiar de la APIA Suceava. Verificarea, gestionarea şi aprobarea plăţilor în cazul celor 59 de dosare, pentru care APIA Suceava a estimat un prejudiciu de peste 483.000 de lei, a fost oprită ca urmare a verificărilor iniţiate şi solicitate de DNA Suceava, şi nu, ca urmare a constatărilor proprii ale angajaţilor APIA.

Din documentele anchetatorilor mai rezultă că 40 de exploataţii au fost înfiinţate retroactiv, iar pentru 67 au fost depuse cereri pentru subvenţii de către alte persoane decât fermierii care le deţin. De asemenea, la 127 de exploataţii s-a constatat, la controlul efectuat în teren şi în Baza Naţională de Date, respectiv SNIIA, la care aveau acces şi funcţionarii APIA Suceava, că nu existau sau nu erau înregistrate animale.

Ancheta vizează subvenţii acordate în perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste cinci milioane de lei.

Procurorul-şef al DNA Suceava a declarat că în acest caz au fost implicaţi şi medici veterinari din Suceava, dar şi funcţionari ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, iar activitatea infracţională a fost coordonată de directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, care "a avut sprijinul necondiţionat" al directorului general al APIA central.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici