Două asistente şi administratorul unei clinici medicale, reţinuţi în dosarul permiselor auto

Două asistente şi administratorul unei clinici medicale au fost reţinuţi, joi seara, la Piteşti, în urma celor 14 percheziţii efectuate de poliţiştii argeşeni la un cabinet medical şi mai multe şcoli de şoferi din Piteşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2651 afișări
Imaginea articolului Două asistente şi administratorul unei clinici medicale, reţinuţi în dosarul permiselor auto

Două asistente şi administratorul unei clinici medicale, reţinuţi în dosarul permiselor auto

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au efectuat, joi, 14 percheziţii domiciliare, 11 la sediile unor persoane juridice şi 3 percheziţii la locuinţele unor persoane fizice.

În urma descinderilor, 19 persoane au fost conduse la audieri la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti, iar în cazul a trei, asistentele Elena Carmen Savu şi Alina Elena Bălan, precum şi administratorul clinicii medicale Biolife din Piteşti, Ioana Maria Anghel, s-a decis reţinerea pentru 24 de ore.

Anchetatorii suspectează că angajaţii clinicii Biolife din Piteşti vizau fişe medicale în complicitate cu instructorii auto, fără însă să îi vadă pe elevii respectivelor şcoli de şoferi.

Potrivit anchetatorilor, şcolile de şoferi unde au avut loc descinderi sunt: EMC, Master Auto, Maeda Auto, Auto General MD şi Mario Auto Astral.

În urma descinderilor, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente medicale, 25 000 de lei şi 8 telefoane mobile.

Din cercetările anchetatorilor a reieşit că, în perioada 1 iunie 2016 până în prezent persoanele vizate ar fi eliberat mai multe certificate medicale în care se atesta în mod fals faptul că ar fi examinat în mod direct persoanele ce au solicitat eliberarea documentelor respective.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P. R.

În urmă cu mai bine de opt ani, 20 de angajaţi ai Serviciului de Eliberare a permiselor auto din Piteşti au fost reţinuţi pentru că dădeau permise pe bani, unora chiar fără a susţine examenele de sală şi traseu.

Atunci, reţeaua din Piteşti a fost demascată după ce un ofiţer sub acoperire s-a infiltrat printre membrii acesteia, iar convorbirile telefonice au fost interceptate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici