Prima pagină » Social » Două autovehicule au fost incendiate în Călăraşi de o persoană neindentificată

Două autovehicule au fost incendiate în Călăraşi de o persoană neindentificată

Două autovehicule au fost incendiate, în noaptea de joi spre vineri, în municipiul Călăraşi de către o persoană neidentificată, poliţiştii având deja un cerc de suspecţi în acest caz.
Georgiana Lupu
13 ian. 2012, 13:44, Social

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Călăraşi a intervenit pe strada Zefirului din municipiu pentru stingerea a două incendii izbucnite la două autovehicule, respectiv un Ford Tranzit şi un Opel Astra, primul înmatriculat în Bulgaria, iar cel de-al doilea în judetul Călăraşi.

Autovehiculele aparţin unui bărbat din municipiul Călăraşi.

„La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent la cele două maşini. Pompierii au intervenit cu o autospecială de capacitate mărită şi au lichidat incendiul după aproximativ 15 minute.

Potrivit primelor cercetări făcute la faţa locului, incendiul a izbucnit, probabil, din cauza unei persoane neidentificate care a folosit intenţionat o sursă de aprindere şi foarte probabil o substanţă uşor inflamabilă pentru a genera arderea la cele două vehicule staţionate. Pagubele provocate de incendii ajung la circa 3.000 de lei, pompierii militari salvând bunuri în valoare de aproximativ 10.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, Ovidiu Tătăranu.

În prezent, poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorului infracţiunii, în cauză fiind stabilit un cerc de suspecţi.

Recomandarea video