Două persoane care lansau pe piaţă euro şi dolari contrafăcuţi, prinşi în flagrant de oamenii legii

Un român şi un bulgar, membri ai unei grupări specializate în producerea la comandă şi plasarea de bancnote de euro şi dolari contrafăcute, au fost prinşi în flagrant, joi, la Giurgiu, de poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi de procurorii DIICOT, fiind reţinuţi.

73 afișări
Imaginea articolului Două persoane care lansau pe piaţă euro şi dolari contrafăcuţi, prinşi în flagrant de oamenii legii

Două persoane care lansau pe piaţă euro şi dolari contrafăcuţi, prinşi în flagrant de oamenii legii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Joi, în municipiul Giurgiu, a fost organizată o acţiune de prindere în flagrant, în urma căreia au fost identificaţi un cetăţean bulgar, în vârstă de 54 de ani şi un cetăţean român, de 34 de ani, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

"În urma investigaţiilor a reieşit faptul că, aceştia ar fi oferit spre vânzare 7.800 de euro, în bancnote din cupiura de 100 de euro, precum şi 3.300 de dolari, în bancnote în cupiura de 100 de USD, cu 24 serii diferite, susceptibile a fi contrafăcute prin metode tipografice. Cei doi intenţionau să pună bancnotele în circulaţie", spun oamenii legii.

Conform sursei citate, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei pentru emiterea mandatelor de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale - IGPR şi Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici