După Suceava, încă o zonă iese din carantină. Anunţul a fost făcut de autorităţi

  • Carantina impusă în cartierul Poşta din Buzău va fi ridicată în noaptea de duminică spre luni
  • Anunţul a fost făcut de Prefectura Buzău, pe Facebook
3039 afișări
Imaginea articolului După Suceava, încă o zonă iese din carantină. Anunţul a fost făcut de autorităţi

După Suceava, încă o zonă iese din carantină. Anunţul a fost făcut de autorităţi

Carantina impusă în cartierul Poşta din Buzău va fi ridicată în noaptea de duminică spre luni, după ce în zonă nu au fost înregistrate noi cazuri de COVID-19. Măsura a fost impusă după ce 19 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus.
 
Cererea de ridicare a măsurilor de carantină a fost făcută de Direcţia de Sănătate Publică Buzău.
 
„Direcţia de Sănătate Publică Buzău a înaintat către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei solicitarea de ridicare a măsurii de carantină în cartierul Poşta din municipiul Buzău, începând din această noapte de la ora 00:00 (duminică noaptea). Epuizându-se cele 14 zile considerate perioada maximă de incubaţie a infecţiei şi, neînregistrându-se nicio altă îmbolnăvire în afara focarului, se consideră că şansa de a avea un eveniment de amploare mult mai mare, a fost depăşită şi deci măsura cu privire la carantinare poate fi ridicat”, se arată într-un anunţ făcut duminică seara pe pagina de Facebook a Prefecturii Buzău.
 
Potrivit aceleiaşi surse, cererea a fost aprobată, astfel încât carantina va fi ridicată din noaptea de duminică spre luni.
 
Cartierul din Buzău a intrat în carantină, după ce 19 persoane au fost depistate cu COVID-19. Potrivit unor surse locale, virusul ar fi fost adus în cartier de un bărbat care de Paşti a mers în judeţul Ialomiţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici