Echipamentul care va lucra la magistrala 4 de metrou a fost sfinţit - FOTO

Echipamentul Tunnel Boring Machine (TBM) care va lucra la execuţia tunelelor de metrou de la Linia 4 Secţiunea Parc Bazilescu - Străuleşti (şantierul viitoarei staţii de metrou Străuleşti) a fost sfinţit, joi, de către un sobor de preoţi.

2689 afișări
Imaginea articolului Echipamentul care va lucra la magistrala 4 de metrou a fost sfinţit - FOTO

Echipamentul care va lucra la magistrala 4 de metrou a fost sfinţit (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

La ceremonia de sfinţire a echipamentului Tunnel Boring Machine (TBM), oficiată de mai mulţi preoţi, au asistat muncitori de pe şantier, dar şi Cătălin Homor, director Investiţii şi Achiziţii Publice în cadrul Metrorex.

La eveniment a fost spartă o sticlă de vin spumant Pommery, al cărei preţ în magazine este de aproximativ 200 de lei.

Compania care administrează metroul bucureştean a avut alocată anul trecut suma de 1,14 miliarde lei pentru activitatea de investiţii, nivelul stabilit în 2015 fiind de 1,74 miliarde lei. Cuantumul investiţiilor stabilite pentru acest an va fi suplimentat cu suma 188,5 milioane lei, bani obţinuţi din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit proiectui de ordonanţă de urgenţă. După aprobarea actului normativ, bugetul de investiţii pentru anul 2015 al Metrorex va ajunge la 1,93 miliarde lei.

Din cei 188,5 milioane lei, suma de 150 milioane lei va fi utilizată pentru lucrări pe tronsoanele Nicolae Grigorescu II - Anghel Saligny, respectiv secţiunea Parc Bazilescu - Lac Străuleşti.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici