Efectul şcolii online. Copiii fără posibilităţi apelează la rude şi vecini ca să-şi poată face lecţiile

  • Darius are 10 ani şi este unul dintre cei 250 000 de elevi din România care au nevoie de o tabletă ca să poată să înveţe online
  • Speră să primească în toamnă un astfel de dispozitiv ca să nu se mai ducă la un verişor şi să împartă un telefon ca să înveţe
  • Monica Anisie îi spune că pe 10 septembrie ar putea avea tabletă, dar dacă nu, nu ea ministerul pe care îl conduce trebuie tras la răspundere, ci Ministerul Finanţelor Publice
191 afișări

Darius este unul din cei 250 000 de copii din România care au nevoie de o tabletă şi de o conexiune la internet ca să poată să îşi continue studiile. În ultimele luni de şcoală s-a dus într-un alt cartier, la o rudă, cu care a împărţit un telefon, ca să poată să spună prezent când era strigat catalogul.

„Mergeam (la vecini n.red.) pentru că nu aveam internet. Mă duceam la verişorul meu”, a spus Darius, precizând că el şi verişorul îşi făceau lecţiile folosind acelaşi telefon.  
 
„Au fost luni un pic mai dificile, având în vedere că nu am avut posibilitatea să intru online. Intram când puteam. A fost un pic mai greu”, a spus la rândul său Alexandra, sora lui Darius. 

În prezent, necesarul de tablete pentru copii defavorizaţi este de 250 000 de bucăţi. 

Ministrul Educaţiei susţine că lui Darius şi celorlalţi copii ca el le vor fi oferite tablete până la începerea şcolii, pe 10 septembrie. Dar nu îşi asumă responsabilitatea. Dacă tabletele nu ajung la timp, de vină nu e Ministerul Educaţiei, ci cel al Finanţelor Publice, care face achiziţia de tablete printr-o instituţie subordonată. 
 
„După cum bine v-am spus şi mai devreme, nu Ministerul Educaţiei realizează acea achiziţie. Deci, nu este Ministerul Educaţiei responsabil pentru achiziţionarea acelor tablete, ci Ministerul Finanţelor Publice, prin Oficiul Naţional de Achiziţi Centralizate. Acel oficiu naţional trebuie să realizeze, aşa cum Ministerul Educaţiei a impus, până la data de 10 septembrie achiziţia de tablete”, a spus Monica Anisie. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici