Elevii, preşcolarii şi studenţii intră miercuri în vacanţa de iarnă

Peste 3,2 milioane de elevi şi preşcolari intră, miercuri, în vacanţa de iarnă, care va dura până în 4 ianuarie 2011, potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2010-2011.

564 afișări
Imaginea articolului Elevii, preşcolarii şi studenţii intră miercuri în vacanţa de iarnă

Elevii, preşcolarii şi studenţii intră miercuri în vacanţa de iarnă (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Studenţii intră şi ei în vacanţa de iarnă, însă structura zilelor libere este stabilită de fiecare universitate.

Cursurile semestrului I vor fi reluate în 5 ianuarie 2011 şi vor dura până în 28 ianuarie. Elevii vor avea vacanţa intersemestrială în perioada 29 ianuarie - 6 februarie 2011.

Cursurile din semestrul al doilea vor începe în 7 februarie 2011 şi vor fi întrerupte în 15 aprilie pentru vacanţa de primăvară. Astfel, din 16 până în 25 aprilie 2011 elevii vor fi în vacanţa de primăvară, cursurile semestrului al doilea urmând să fie reluate în 26 aprilie. Semestrul al doilea se va încheia în 17 iunie.

Elevii vor fi în vacanţa de vară din 18 iunie până în 11 septembrie, cu o săptămână mai puţin decât în anul şcolar 2009-2010.

Totodată, elevii nu vor merge la cursuri nici în zilele libere prevăzute de lege.

Tezele din semestrul I au fost susţinute până în 17 decembrie 2010, iar cele de pe semestrul al doilea, până la data de 20 mai 2011.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Structura anului şcolar poate fi modificată cu condiţia asigurării unui număr de 177 de zile de cursuri, precum şi cu posibilitatea ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele de bacalaureat şi de absolvire.

Calendarul examenelor şi evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare a competenţelor profesionale, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a sunt aprobate prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici