EXPLOZIE într-un atelier de sudură din Buzău: O persoană a murit şi trei au fost rănite

Un om a murit şi alţi trei sunt răniţi în urma unei explozii care a avut loc într-un atelier de sudură din Buzău, în timp ce aceştia încercau să sudeze rezervorul de motorină al unui tir, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu.

1238 afișări
Imaginea articolului EXPLOZIE într-un atelier de sudură din Buzău: O persoană a murit şi trei au fost rănite

EXPLOZIE într-un atelier de sudură din Buzău: O persoană a murit şi trei au fost rănite

Potrivit specialiştilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Buzău, explozia urmată de incendiu a avut loc în timpul unor lucrări de sudură la rezervorul de combustibil al unui tir, ce conţinea vapori de combustibil, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pompieri au fost solicitaţi să intervină sâmbătă, în jurul orei 14.30, la un atelier de sudură din cartierul Simileasca, unde se produsese o explozie urmată de un incendiu.

La faţa locului, s-au deplasat patru autospeciale, două pentru stingerea incendiilor şi două SMURD, ulterior, în zonă ajungând încă două ambulannţe.

Când pompierii au ajuns la locul exploziei, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, echipajele lucrând pentru stingerea incendiului.

În urma deflagraţiei, un bărbat de 53 de ani, proprietarul atelierului de sudură, a murit, iar alte trei persoane cu vârste de 41, 43 şi 16 ani - două dintre ele şoferul tirului la care se intervenea şi fiul acestuia - fiind rănite.

Potrivit unor surse medicale, băiatul de 16 ani este în stare mai bună şi a rămas internat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, în timp ce ceilalţi doi bărbaţi au fost transportaţi cu elicopterele la un spital din Capitală.

Conform surselor citate, starea lor este gravă, ei având arsuri pe 80 - 90 la sută din suprafaţa corpului, prognosticul medicilor fiind rezervat.

De asemenea, la locul exploziei, paramedicii SMURD au acordat asistenţă unui copil de zece ani, care a suferit un atac de panică.

La ora transmiterii acestei ştiri, continuă cercetările la locul producerii exploziei, incendiul fiind lichidat.

Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a declarat pentru MEDIAFAX că o echipă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău s-a deplasat la locul unde a avut loc deflagraţia. El a precizat că, având în vedere că este vorba despre o explozie, va dispune ca cercetarea asupra împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului să fie făcută de o comisie de la Inspecţia Muncii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici