Explozie puternică într-un bloc din Brăila. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, marţi, în urma unei explozii produse într-un bloc din Brăila, în urma deflagraţiei fiind evacuate zeci de persoane din imobil, în cazul unora dintre acestea fiind acordată asistenţă medicală după ce au făcut atacuri de panică.

479 afișări
Imaginea articolului Explozie puternică într-un bloc din Brăila. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Explozie puternică într-un bloc din Brăila. Un bărbat şi-a pierdut viaţa (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, Ştefan Stoian, explozia s-a produs marţi după-amiază pe strada Călăraşilor, în zona Tribunalului, într-un bloc la parterul căruia se află un restaurant.

Deflagraţia, care a fost urmată de incendiu, a avut loc într un apartament situat la etajul întâi al blocului, iar în urma acesteia proprietarul locuinţei şi-a pierdut viaţa.

De asemenea, zeci de persoane au fost evacuate din imobil.

”Şi-a pierdut viaţa un bărbat în vârstă, care în urma deflagraţiei a fost prins sub dărâmături. Au fost evacuaţi locatarii de la etajele superioare, gradual, în funcţie de nivel. Au fost evacuate zeci de persoane, copii, bătrâni, persoane adulte. Le-a fost acordată asistenţă medicală pentru că au făcut atacuri de panică. La faţa locului au primit oxigen şi calmante”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Conform sursei citate, în urma exploziei şi a incendiului care a urmat a fost distrus apartamentul în care s-a produs deflagraţia, urmând să se stabilească dacă şi alte locuinţe din bloc respectiv au fost afectate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici