Fiul primarului dintr-o comună din judeţul Dâmboviţa, împuşcat mortal la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 31 de ani, din comuna Ludeşti, judeţul Dâmboviţa, a fost împuşcat mortal, duminică, în timpul unei partide de vânătoare. Surse judiciare au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că victima este fiul primarului, profesor universitar.

5386 afișări
Imaginea articolului Fiul primarului dintr-o comună din judeţul Dâmboviţa, împuşcat mortal la o partidă de vânătoare

Fiul primarului dintr-o comună din judeţul Dâmboviţa, împuşcat mortal la o partidă de vânătoare

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări, duminică, în cazul bărbatului de 31 de ani, din Ludeşti, care a fost împuşcat mortal în timpul unei partide de vânătoare.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul ar fi fost împuşcat în mod accidental în timpul unei partide autorizate pentru mistreţ, pe fondul de vânătoare din localitatea Ludeşti.

Cel care l-a împuşcat pe bărbatul de 31 de ani este paznicul de vânătoare, care are 41 de ani şi este tot din Ludeşti. Tot el a fost cel care a sunat la 112.

Surse judiciare arată că bărbatul care a murit este fiul primarului din Ludeşti, care era profesor universitar în Bucureşti.

Opt persoane participau la vânătoarea de mistreţi din zona Miloşari.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici