Fondul de garantare a pensiilor private va funcţiona din prima parte a anului 2012

Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private va începe să funcţioneze în prima parte a anului 2012 şi va fi constituit din contribuţiile iniţiale ale administratorilor de fonduri şi furnizorii de pensii, care vor reprezenta 1% din capitalul social minim aferent autorizării.

224 afișări
Imaginea articolului Fondul de garantare a pensiilor private va funcţiona din prima parte a anului 2012

Fondul de garantare a pensiilor private va funcţiona din prima parte a anului 2012 (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax foto)

Capitalul minim legal pentru autorizarea unui administrator pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II) este de 4 milioane de euro. În cazul pensiilor faculative (Pilonul III), administratorul unui fond trebuie să aibă un capital minim de 1,5 milioane de euro.

Pentru furnizorii de pensii private încă nu s-a stabilit nivelul minim al acestui indicator, proiectul de lege fiind în curs de adoptare.

"În MO 766/2011, a fost publicată Legea 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private. Legea va intra în vigoare la 3 zile lucrătoare după publicarea în Monitorul Oficial, iar în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, administratorii de fonduri si furnizorii de pensii private care deţin autorizaţie de funcţionare sunt obligaţi la plata primelor contribuţii la fond. Astfel, Fondul va începe să funcţioneze efectiv începând din prima parte a anului 2012", se arată într-un comunicat al CSSPP remis MEDIAFAX.

Fondul de garantare este unul dintre cele mai importante elemente componente ale complexului de garanţii ale sistemului de pensii private, prevăzute în legile de bază ale Pilonului II şi respectiv Pilonului III şi, totodată, ultima etapă de definitivare a acestui mecanism de siguranţă.

Fondul are rolul de a garanta drepturile participanţilor şi beneficiarilor la sistemul de pensii private şi de a compensa astfel eventualele pierderi ale acestora, atât în perioada de acumulare a contribuţiilor, cât şi după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor sau a furnizorilor de pensii de a onora obligaţiile asumate, oricât de mică ar fi probabilitatea apariţiei unui astfel de scenariu, se arată în comunicat.

"Administratorii de fonduri de pensii private, precum şi viitorii furnizori de pensii private, în faza de plată, vor acoperi prin contribuţii din fonduri proprii cheltuielile de funcţionare ale fondului. Astfel, administratorii de fonduri si furnizorii de pensii private autorizaţi de CSSPP au obligaţia plăţii contribuţiei iniţiale, a contribuţiei anuale, respectiv a contribuţiei majorate, după caz, la Fondul de garantare, precum şi asigurarea plăţii resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea şi funcţionarea Fondului de garantare", se arată în comunicat.

Contribuţia iniţială reprezintă echivalentul a 1% din capitalul social minim legal aferent autorizării pentru administrarea de fonduri de pensii private, respectiv autorizării pentru plata de pensii private, în timp ce calculul sumelor necesare contribuţiilor anuale se realizează prin metode actuariale.

Organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare se stabilesc prin statut propriu, aprobat de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), la propunerea Consiliului de Administraţie al Fondului de garantare.

Fondul de garantare este organizat astfel încât constituirea, evidenţa şi utilizarea resurselor pentru plata compensaţiei către participanţii fondurilor de pensii facultative să se facă în mod distinct faţă de constituirea, evidenţa şi utilizarea resurselor pentru plata compensaţiei către participanţii fondurilor de pensii administrate privat.

Resursele financiare ale fondului vor fi şi ele investite, însă doar în instrumente ale pieţei monetare, depozite, conturi curente, titluri de stat şi alte instrumente cu grad scăzut de risc.

Înfiinţarea Fondului de garantare reprezintă încă un pas în direcţia consolidării legislaţiei primare în domeniu precum şi o măsură absolut necesară pentru creşterea stabilităţii, siguranţei şi încrederii participanţilor în sistemul de pensii private din România.

Numărul participanţilor la fondurile de pensii private obligatorii se ridică la circa 5,7 milioane de persoane, iar activele nete au depăşit 6 miliarde de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici