Fostul deputat PSD Mihail Sireţeanu, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare

Completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat, definitiv, pe fostul deputat PSD Mihail Sireţeanu la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, în dosarul tranzacţiilor de la Fabrica de armament din Mizil.

210 afișări
Imaginea articolului Fostul deputat PSD Mihail Sireţeanu, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare

Fostul deputat PSD Mihail Sireţeanu, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În 9 februarie, un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Mihail Sireţeanu la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Totodată, instanţa i-a interzis lui Mihail Sireţeanu o serie de drepturi, a dispus ca fostului deputat să-i fie confiscată suma de 9.852 de lei şi a pus sechestru asigurator pe unele bunuri mobile şi imobile, până la completarea sumei respective.

În acelaşi dosar a mai fost condamnat, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi cu termen de încercare de şase ani, fostul director general al fabricii de armament MFA Mizil Constantin Cazacu. Instanţa supremă a dispus în cazul acestuia confiscarea sumei de 10.556 de lei şi punerea sechestrului asigurator pe unele bunuri mobile şi imobile, până la concurenţa acestei sume.

Decizia a fost contestată la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care luni a respins recursurile şi a decis condamnarea definitivă a lui Mihai Sireţeanu la doi ani de închisoare cu suspendare în acest dosar.

În 2006, Mihail Sireţeanu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care au constatat că acesta a fraudat Fabrica de armament din Mizil, în perioada 2003-2004, cu peste şase miliarde de lei vechi.

Mihail Sireţeanu, fost vicepreşedinte al CNSLR-Frăţia şi fost deputat PSD de Prahova, avea acţiuni la MFA Mizil în valoare de 11,9 miliarde de lei vechi, potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor. Totodată, Mihail Sireţeanu - fost membru al Consiliului de Administraţie al MFA Mizil SA - figura pe lista acţionarilor firmei Emco CAS, cu care fabrica de armament ar fi încheiat un contract de "prestări servicii de cercetare, proiectare, dezvoltare, testare, evaluare asistenţă tehnică şi încercare produse de tehnică militară şi civilă".

Mihail Sireţeanu a fost judecat pentru că, în efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia sa ori încheierea de tranzacţii financiare, s-ar fi folosit de informaţiile deţinute în virtutea funcţiei, pentru obţinere de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Alături de Sireţeanu, în acest dosar a fost trimis în judecată Constantin Cazacu, director general al Emco CAS şi fostul director general al fabricii de armament MFA Mizil. Constantin Cazacu a fost acuzat că ar fi folosit cu rea-credinţă creditele şi nu a anunţat Comisia de cenzori şi Consiliul de Administraţie despre existenţa stării de incompatibilitate.

Cei doi mai erau acuzaţi că, în perioada 2003-2004, au conceput şi pus în aplicare un plan prin care au fost create două societăţi comerciale - Emco CAS SA şi Euro Business SRL - menite să desfăşoare activităţi comerciale privilegiate cu fabrica de armament MFA Mizil.

Potrivit procurorilor, cei doi inculpaţi ar fi înlesnit încheierea unui număr de 17 convenţii comerciale cu cele două firme-căpuşă - Emco CAS SA şi Euro Business SRL - în care erau fie acţionari, fie aveau interese şi care erau administrate de persoane paravan aflate în relaţii de rudenie ori de prietenie cu cei doi inculpaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici