Fratele lui Fane Spoitoru, deferit justiţiei de DNA

Fratele lui Ion Titişor zis Fane Spoitoru, Ion Migdal, a fost deferit justiţiei, alături de soţia lui Nuţu Cămătaru, Lidia Balint, pentru fapte de corupţie, informează, luni, Biroul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

194 afișări
Imaginea articolului Fratele lui Fane Spoitoru, deferit justiţiei de DNA

Fratele lui Fane Spoitoru, deferit justiţiei de DNA (Imagine: Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Sandu Mialca şi Ion Migdal - pentru trafic de influenţă, ambii fiind arestaţi, Sandu Ferki - acuzat de trafic de influenţă şi Lidia Balint - acuzată de cumpărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2008, Mialca Sandu, cu complicitatea inculpatului Sandu Ferki, precum şi Ion Migdal, au pretins şi primit de la mai multe persoane deţinute în penitenciare, sume cuprinse între 10.000 euro şi 30.000 euro, lăsând să se creadă că au influenţă asupra judecătorilor care au competenţa să dispună punerea în libertate deţinuţilor, susţine sursa citată.

De asemenea, în cursul anului 2008, inculpaţii Mialca Sandu şi Ion Migdal au primit de la inculpata Balint Lidia suma de 30.000 de euro, lăsând să se creadă că au influenţă asupra magistratului de la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, desemnat cu judecarea cererii de eliberare condiţionată formulată de Balint Ion, zis Nuţu Cămătaru.

De asemenea, Mialca Sandu ajutat de Ferki Sandu a primit suma de 25.000 euro, respectiv de 20.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor care au competenţa să dispună punerea în libertate a numiţilor Al Dulaimi a Mohamad şi Lazăr Gheorghe - zis Bebe Ursaru (cercetaţi pentru trafic de migranţi, respectiv de stupefiante).

Cei doi inculpaţi arestaţi - Mialca Sandu şi Ion Migdal - sunt recidivişti, fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante.

Asupra vinovăţiei celor patru se va pronunţa Tribunalul Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici