Funcţionarii publici cer demisia lui Sebastian Vlădescu

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) cere demisia ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, acuzându-l pe acesta dar şi pe premierul Emil Boc că au omis intenţionat, la bilanţul ANAF, să vorbească despre problemele reale, aruncând vina asupra funcţionarilor publici.

16 afișări
Imaginea articolului Funcţionarii publici cer demisia lui Sebastian Vlădescu

Funcţionarii publici cer demisia lui Sebastian Vlădescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

SNFP, reprezentând comisarii Gărzii Financiare şi funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), critică poziţia ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu şi a premierului Emil Boc, de la bilanţul ANAF pe anul 2009, precizând că aceştia au evitat intenţionat să vorbească despre lipsurile reale din sistem.

"Probleme precum lipsa sistemului informatic unic integrat al contribuabililor, a personalului specializat în combaterea fenomenului evazionist, a finanţării pregătirii profesionale continue a funcţionarilor, şi lipsa protecţiei juridice a funcţionarilor ce desfăşoară activităţi specifice, care să asigure obiectivitatea aplicării legii, toate instrumente de luptă împotriva evaziunii fiscale şi de impunere a disciplinei economico-financiare, au fost omise de către mai marii administraţiei, intenţionat, pentru a-şi crea capital de imagine şi pentru a arunca pe umerii funcţionarilor publici neputinţa guvernanţilor", se arată în comunicatul SNFP remis, joi, MEDIAFAX.

Sindicaliştii critică şi decizia Executivului de a politiza instituţiile de control, inclusic Garda Financiară şi ANAF, considerând că este "un gest politic iresponsabil" care subordonează interesul public interesului de partid, iar această măsură a avut o influenţă negativă asupra aplicării legii în combaterea evaziunii fiscale.

SNFP dă o replică şi afirmaţiei "Nu puteţi respecta legea, plecaţi acasă şi vin alţii", rostite la bilanţul ANAF, transmiţând reprezentanţilor Executivului să plece ei şi să vină alţii, dacă nu pot finanţa instituţiile publice de control şi dacă nu pot apăra funcţionarii, care, "cu mijloace empirice, luptă împotriva unui fenomen atât de amplu punându-şi în pericol atât persoana cât şi familia".

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, s-a declarat nemulţumit de lupta împotriva evaziunii fiscale, criticând inspectorii ANAF, cărora le cere acţiuni foarte dure pentru a rezolva această problemă "majoră" a României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici