Fundeni: Sistem unic de monitorizare a modului în care sunt trataţi pacienţii din terapie intensivă

Bolnavii internaţi pe platforma Fundeni vor fi monitorizaţi printr-un sistem unic în România, care înregistrează modul în care aceştia sunt trataţi şi se recuperează, a declarat, pentru MEDIAFAX, Şerban Bubenek, managerul Institutului "C.C. Iliescu".

420 afișări
Imaginea articolului Fundeni: Sistem unic de monitorizare a modului în care sunt trataţi pacienţii din terapie intensivă

Fundeni: Sistem unic de monitorizare a modului în care sunt trataţi pacienţii din terapie intensivă

Directorul a explicat că prin acest sistem vor fi monitorizaţi pacienţii în starea cea mai gravă, "trataţi intensiv cu o sumedenie de medicamente" şi "legaţi de tot felul de aparate".

"Vorbim de aproape 5.000 de pacienţi internaţi anual în clinicile de anestezie, terapie intensivă şi chirurgie generală pe platforma Fundeni, respectiv în Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "C.C. Iliescu", Institutul Clinic şi Institutul Oncologic Fundeni. Sistemul este o premieră în România atât în ceea ce priveşte activitatea medicală generală, dar şi terapia intensivă", a spus Şerban Bubenek.

Sistemul va monitoriza continuu şi precis toate informaţiile medicale. Astfel, toate actele medicale care înainte erau documentate pe hârtie, cu riscul de a fi omise, vor fi înregistrate automat într-un sistem electronic operat de medic sau de asistentă.

"Vor fi lângă bolnav o sumedenie de date, care pot fi văzute la el la pat. Nu mai fuge asistenta la laborator după analize, ci le vede la patul bolnavului pentru că fiecare pat are un monitor, în legătură cu sistemul informatic al spitalului care preia toate datele (...) Efectele aşteptate şi cuantificabile ale implementării unui astfel de instrument modern de documentare, planificare şi înregistrare sunt: reducerea semnificativă a numărului de erori medicale şi creşterea siguranţei pacientului în specialitatea medicală cu cel mai înalt grad de tehnologizare al intervenţiilor medicale, creşterea productivităţii şi eficienţei activităţii medicale prin reducerea încărcării cu operaţii administrative şi birocratice, îmbunătăţirea prognosticului pacienţilor critici, ameliorarea costurilor, creşterea calităţii actului medical", a mai spus managerul institutului.

La Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "C.C. Iliescu" se fac peste 40 la sută din intervenţiile cardio-vasculare din România, peste 70 la sută din urgenţele chirurgicale cardiace pe cord deschis şi 50 la sută din urgenţele chirurgicale vasculare din ţară.

Anual, în Institutul Clinic Fundeni sunt internate 100.000 de persoane şi sunt efectuate peste 300.000 de consultaţii şi 6.000.000 de analize şi investigaţii. Este singurul spital din România unde se practică în mod curent transplantul hepatic şi chirurgia robotică având rezultate comparabile cu cele din Europa sau SUA. Aici funcţionează cel mai vechi, mai prestigios şi mai activ serviciu de transplant renal din România, dar şi cel mai nou serviciu de transplant medular.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici