Galaţi: Alţi doi elevi ai Liceului "Radu Negru", diagnosticaţi cu gripă AH1N1

Alţi doi elevi de la Liceul "Radu Negru" din Galaţi, care locuiau în internatul unităţii de învăţământ, au fost diagnosticaţi, sâmbătă, cu gripă de tip AH1N1, în prezent aceştia fiind internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, unde sunt supuşi tratamentului antiviral.

189 afișări
Imaginea articolului Galaţi: Alţi doi elevi ai Liceului "Radu Negru", diagnosticaţi cu gripă AH1N1

Galaţi: Alţi doi elevi ai Liceului "Radu Negru", diagnosticaţi cu gripă AH1N1 (Imagine: Mediafax Foto)

"Astăzi (n.r. - sâmbătă) au fost confirmate clinic şi epidemiologic alte două cazuri de gripă. Este vorba despre doi elevi de la Liceul "Radu Negru" care locuiau în internatul liceului. S-a decis internarea lor la Spitalul de Boli Infecţioase. În continuare, la unitatea şcolară respectivă se menţin măsurile de carnatină impuse cu o zi în urmă. Mai trebuie spus că elevii rămaşi în internat, 14 la număr, sunt monitorizaţi medical în permanenţă şi nu li se permite ieşirea din clădirea respectivă", a declarat dr. Liliana Moise, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi.

Conform procedurilor în astfel de cazuri, vineri, după ce alte trei cazuri au fost confirmate la elevi ai acestui liceu, s-a decis închiderea unităţii şcolare pentru o perioadă de şapte zile şi a început dezinfectarea sălilor de clasă şi a căminului-internat.

La Galaţi, un alt caz de infectare cu gripă nouă a fost confirmat, vineri, la o studentă din Republica Moldova, care urmează cursurile Universităţii de stat "Dunărea de Jos". În acest caz, s-a luat decizia igienizării întregului cămin în care locuia, iar cele trei colege de cameră au fost izolate într-un cămin studenţesc nelocuit temporar.

Purtătorul de cuvânt al unităţii de învăţământ superior din Galaţi, Luiza Şerbănescu, rectoratul Universităţii a revenit asupra deciziei de suspendare a cursurilor în perioada 6-8 noiembrie, iar studenţii vor sta acasă până marţea viitoare, ca măsură de prevenire. Duminică, va avea loc o întâlnire a conducerii Universităţii pentru stabilirea unor decizii legate de combaterea răspândirii virusului AH1N1.

Până în prezent, de la apariţia bolii, în judeţul Galaţi au fost confirmate 15 cazuri de gripă nouă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici