Galaţi: Bunuri contrafăcute de 10 milioane de lei, descoperite de vameşi în camioane ucrainene

Inspectorii vamali din Galaţi au descoperit în ultimele zile produse contrafăcute în valoare de peste 10 milioane de lei în camioane înmatriculate în Ucraina.

675 afișări
Imaginea articolului Galaţi: Bunuri contrafăcute de 10 milioane de lei, descoperite de vameşi în camioane ucrainene

Galaţi: Bunuri contrafăcute de 10 milioane de lei, descoperite de vameşi în camioane ucrainene

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Isaccea au controlat, în perioada 28 iulie-4 august, mai multe camioane înmatriculate în Ucraina care circulau în regim de tranzit vamal pe ruta Turcia-Ucraina.

În urma verificărilor, au fost descoperite în două camioane 6.500 articole de îmbrăcăminte, 399 perechi încălţăminte sport şi 714 poşete damă, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci.

Bunurile au fost confiscate, iar valoarea acestora, în situaţia în care ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare al unui produs original, este de aproximativ 6.600.000 lei.

De asemenea, în urma verificării unui mijloc de transport care circula pe sensul de ieşire din ţară, încărcat cu mărfuri declarate de origine China, inspectorii vamali au descoperit 4.614 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru diverse mărci şi 68 trotinete electrice. Valoarea totală a bunurilor reţinute este de peste 4.200.000 lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici