Garda de Mediu: Masivul vulcanic Ciomatu din Harghita se poate reactiva peste sute de mii de ani

Masivul vulcanic Ciomatu din Munţii Harghitei nu are potenţialul de a se reactiva în curând, ci poate peste câteva sute de mii de ani, declară comisarul general adjunct al Gărzii de Mediu, Szép Róbert, în timp ce custodele Rezervaţiei Lacul Sfânta Ana spune că nu au fost cercetători în zonă.

656 afișări
Imaginea articolului Garda de Mediu: Masivul vulcanic Ciomatu din Harghita se poate reactiva peste sute de mii de ani

Garda de Mediu: Masivul vulcanic Ciomatu din Harghita se poate reactiva peste sute de mii de ani (Captură video)

Comisarul general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Szép Róbert, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că nu există pericolul reactivării vulcanului Ciomatu din judeţul Harghita, acesta putând să se trezească la viaţă "cândva, peste câteva sute de mii de ani".

Geolog de profesie, Szép Róbert a spus că studiul realizat de echipa de vulcanologi de la Academia de Ştiinţe din Ungaria şi de la Universitatea "Eötvös Lorand" din Budapesta (ELTE), coordonată de Szabolcs Harangi, este "inovativ", dar că ar trebui să fie "susţinut" de cercetări geofizice.

"Cercetările la care se face referire sunt într-adevăr cercetări geochimice inovative pe distribuţia de elemente radioactive şi alte elemente în zircon, dar ele ar trebui să fie susţinute şi de nişte cercetări geofizice. La ora actuală nu există indicii care să ne ducă la concluzia că ar exista vreun pericol ca vulcanismul de la Ciomatu să se reactiveze", a spus Szép Róbert.

El a adăugat că, potrivit celor mai recente cercetări ale vulcanologilor francezi, ultima erupţie a vulcanului Ciomatu ar fi avut loc în urmă cu 10.000 de ani, aceasta încheind ciclul vulcanismului neogen, afirmaţie susţinută şi de studiile efectuate pe depozitele de sedimente existente pe fundul Lacului Sfânta Ana.

"Într-adevăr, Ciomatu poate să revină la viaţă cândva, peste câteva sute de mii de ani probabil, atunci când condiţiile tectonice vor fi iarăşi favorabile pentru un asemenea eveniment major", a afirmat comisarul general adjunct al GNM.

Pe de altă parte, custodele Rezervaţiei "Lacul Sfânta Ana - Tinovul Mohoş", Kerezsi László, a declarat că s-a interesat şi a aflat că cercetătorii maghiari au analizat "nişte bucăţi de rocă" provenite din muntele Ciomatu şi "aruncate", în timpul ultimei erupţii, la o distanţă considerabilă, "în apropierea localităţii Târgu Secuiesc", în judeţul Covasna.

"În zona noastră nu a fost această echipă de cercetători, efectiv cercetare aprofundată nu s-a făcut şi nu se face în zona muntelui", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Kerezsi László.

Potrivit unui studiu realizat de o echipă de vulcanologi de la Academia de Ştiinţe din Ungaria şi de la Universitatea "Eötvös Lorand" din Budapesta (ELTE), masivul vulcanic Ciomatu din Munţii Harghitei are potenţialul de a se reactiva, în ciuda faptului că este stins de peste 30.000 de ani.

Szabolcs Harangi, coordonatorul echipei de cercetători maghiari, declara, luni, pentru postul de televiziune public M1, că a dezvoltat alături de colegii săi o nouă metodă de analiză a camerelor magmatice. Cercetătorii maghiari au studiat, de asemenea, câteva metode de previzionare a activităţii vulcanice.

Vulcanul Ciomatu a erupt pentru ultima oară în urmă cu aproximativ 32.000 de ani şi nu prezintă semne de reactivare. Totuşi, această posibilitate există în continuare, precizează autorii studiului.

Studiul savanţilor maghiari va fi prezentat pe larg într-un articol ce va fi publicat în Journal of Volcanology and Geothermal Research în toamna acestui an.

Metodele lor de analiză şi previziune pot fi aplicate şi în cazul altor vulcani stinşi, care există în număr mare în lumea întreagă.

Masivul Ciomatu - Puturosu este un vulcan stins ce face parte structural şi poziţional din grupa Munţilor Harghitei. Reprezintă cea mai recentă structură a acestora şi aparţine de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Ciomatu Mare, care are o înălţime de 1.301 metri.

În interiorul craterelor Muntelui Ciomatu s-au format Lacul Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş - o rezervaţie naturală de tip floristic şi faunistic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici