Germania a prelungit perioada de muncă pentru sezonierii români

Germania menţine restricţiile de pe piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii români, dar a prelungit perioada pentru care lucrătorii sezonieri români pot lucra în Germania de la patru la şase luni, informează, luni, Ministerul Muncii.

21 afișări
Imaginea articolului Germania a prelungit perioada de muncă pentru sezonierii români

Germania a prelungit perioada de muncă pentru sezonierii români (Imagine: Mediafax Foto)

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) Marian Sârbu, a discutat - la reuniunea informală a miniştrilor ocupării şi afacerilor sociale, care a avut loc în perioada 22 - 23 ianuarie în Cehia - cu omologul german, Olaf Scholz, despre posibilitatea deschiderii piaţei forţei de muncă pentru cetăţenii români după anul 2009, mai ales în condiţiile în care în Germania este nevoie de lucrători sezonieri, în special în agricultură.

În acest context, ministrul federal german al muncii şi problemelor sociale a precizat că deşi sunt menţinute restricţiile generale, sunt acordate facilităţi pentru anumite categorii de lucrători, perioada pentru care lucrătorii români sezonieri pot lucra în Germania crescând de la patru la şase luni.

Potrivit MMFPS, în cadrul reuniunii din Cehia au mai fost discutate aspecte ale programului german pentru contracararea efectelor crizei economice, precum şi poziţia Germaniei privind Proiectul de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici