Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu au fost trimişi în judecată în dosarul Caracal

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu., pentru infracţiunie de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre.

3129 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu au fost trimişi în judecată în dosarul Caracal

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu, trimişi în judecată în dosarul Caracal

„Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că la 14.04.2019, în jurul orelor 11:30, pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, inculpatul D.G a observat-o pe victima M.L.M. (Luiza Melencu, n.r.) , în vârstă de 18 ani, aşteptând în locul numit “a Văduvei” şi prin inducere în eroare, prin răpire şi prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, inculpatul a recrutat-o, (folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte “la ocazie”), determinând victima să se urce voluntar în autoturismul său, pe locul din dreapta spate.

Pentru a-i întări victimei convingerea cu privire la realitatea celor susţinute, inculpatul s-a deplasat cu aceasta până la intrarea în comuna Dioşti unde a oprit şi, utilizând violenţa fizică şi verbală, a imobilizat victima, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi, de centura de siguranţă a banchetei din spate”, transmit procurorii.

Ulterior, Dincă a transportat victima cu autoturismul, la casa sa din Caracal, judeţul Olt, prin răpire, contrar voinţei victimei, care s-a opus şi a strigat după ajutor, aceasta fiind în imposibilitate să coboare din autoturism întrucât fusese legată de banchetă, iar portierele şi geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor.

În timp ce se deplasa cu maşina, Dincă a aruncat din mers telefonul mobil al fetei în vegetaţia de pe marginea drumului naţional E 70. Inculpatul a adăpostit victima în perioada 14 - 17.04.2019 (în locuinţa sa din municipiul Caracal, judeţul Olt) prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală ţinând-o permanent imobilizată de pat cu un lanţ metalic, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini şi la picioare cu sfoară/ bandă adezivă, în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de „trafic de persoane”.

„În aceeaşi perioadă, în baza unei unice rezoluţii infracţionale, prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, inculpatul G.D. a întreţinut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu victima M.L.M., în vârstă de 18 ani, la unul dintre aceste acte materiale, săvârşit în cursul zilei de 14.04.2019, după orele 12.00, participând simultan şi inculpatul R.Ş.

În sarcina acestuia s-a reţinut că, la 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, a ajuns inopinat la locuinţa inculpatului D.G. din municipiul Caracal, judeţul Olt, ocazie cu care l-a surprins pe acesta în timp ce intra cu autoturismul în curtea locuinţei şi a observat-o sechestrată în autoturism pe victima majoră M.L.M. În aceste împrejurări inculpatul R.Ş. i-a solicitat să-i permită întreţinerea de raporturi sexuale cu victima, iar, ca urmare a acordului exprimat ulterior de către inculpatul D.G., în cursul aceleaşi zile, prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, a întreţinut raporturi cu victima M.L.M”, mai informează DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la 17 apriloe 2019, ca urmare a refuzului de a se mai supune tratamentului degradant şi violurilor repetate, inculpatul G.D. i-a aplicat, cu intenţie, victimei M.L.M., multiple lovituri puternice cu pumnii, vizând zone vitale ale corpului, respectiv capul şi cutia toracică, în timp ce aceasta era imobilizată (legată de pat), lovituri care au condus la decesul acesteia.

„Ulterior, după ce a constatat decesul victimei, în scopul ascunderii infracţiunii de omor calificat, a ars cadavrul acesteia într-un butoi metalic pe care îl deţinea în curtea locuinţei sale. Cenuşa, fragmentele osoase şi celelalte resturi rezultate în procesul de incinerare au fost transportate şi abandonate în vegetaţie, cel mai probabil la 18.04.2019, în liziera de pădure amplasată pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal. .

Prin acelaşi act de sesizare s-a reţinut şi faptul că, la data de 24.07.2019, în jurul orelor 10:00-10:15, în timp ce se afla pe raza comunei Dobrosloveni, judeţul Olt, inculpatul D.G. a observat-o pe victima M.M.A (Alexandra Măceşanu, n.r.)., în vârstă de 15 ani, şi prin inducere în eroare, iar ulterior prin răpire şi constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, a recrutat-o, folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte cu maşina proprie, “la ocazie”, spre liceul MIHAI VITEAZUL din municipiul CARACAL”, mai informează DIICOT.

Dincă a determinat fata să se urce în autoturismul său, pe locul din dreapta spate, şi în continuare, pentru a-i întări convingerea cu privire la realitatea celor susţinute, s-a deplasat cu aceasta până în zona liceului din Caracal unde a oprit, şi, utilizând violenţa fizică şi verbală, a imobilizat-o, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi de centura de siguranţă a banchetei din spate.

Inculpatul a transportat victima, cu autoturismul, la locuinţa sa din municipiul Caracal, judeţul Olt (prin răpire, contrar voinţei victimei care s-a opus şi a strigat după ajutor), aceasta fiind în imposibilitate să coboare întrucât era legată de bancheta din spate, iar portierele şi geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat. Pe drum acesta a aruncat telefonul victimei în zona strada Ştrandului din mun. Caracal.

„În zilele de 24 şi 25 iulie 2019 inculpatul a adăpostit victima, prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, în locuinţa sa, ţinând-o imobilizată de pat cu un lanţ, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini şi la picioare cu sfoară/bandă adezivă în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de „trafic de minori“.

În aceleaşi zile, în baza unei unice rezoluţii infracţionale, prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, inculpatul D.G. a întreţinut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu victima M. M. A., în vârstă de 15 ani, cunoscând faptul că tânăra este minoră”, se arată în comunicat.

După ce a telefonat familiei victimei minore, pentru a induce ideea că aceasta a părăsit voluntarRomânia, Dincă a revenit la locuinţa sa, unde se afla sechestrată Alexandra.

Observând că aceasta a reuşit să-şi desfacă lanţul cu care era legată de pat, să îşi scoată banda adezivă de la ochi (fără a putea să se elibereze de sfoara groasă de la picioare) şi că ţinea în mână un telefon vechi găsit în cameră, având o atitudine total schimbată (victima minoră efectuase mai multe apeluri la SNAU 112, de pe telefonul găsit în camera inculpatului), lovindu-se şi de refuzul categoric al victimei de a se mai supune tratamentului degradant şi violurilor repetate, cu intenţie, i-a aplicat acesteia cel puţin o lovitură cu pumnul în zona capului şi în timp ce se afla întinsă la pământ, a sugrumat-o cu ambele mâini, cauzându-i astfel decesul.

În jurul orelor 13.00, după ce a comis infracţiunea de omor calificat asupra victimei minore M.M.A., în locuinţa sa din municipiul Caracal, Judeţul Olt, în scopul ascunderii noii infracţiuni de omor pe care o săvârşise, a ars cadavrul victimei, punându-l în acelaşi butoi metalic pe care îl deţinea în curtea locuinţei sale şi pe care îl folosise şi în cazul victimei precedente. Cenuşa şi resturile osoase au fost depistate în acest butoi, în dimineaţa zilei de 26.07.2019, la orele 06.00, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

Cauza a fost instrumentată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Operaţiuni Speciale, Institutului Naţional de Medicină Legală, Institutului Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Institutului de Fizică Atomică, Biroului Federal de Investigaţii din cadrul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite, Eurojust şi Direcţia Naţională Antimafia – Italia.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Olt.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
diicot,
dincă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici