Gheorghe Flutur cere ca Spitalul Judeţean Suceava să nu fie transformat în spital Covid-19

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, confirmat pozitiv cu noul coronavirus, cere ca Spitalul Judeţean Suceava să nu fie transformat în spital Covid-19.

4809 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Flutur cere ca Spitalul Judeţean Suceava să nu fie transformat în spital Covid-19

Gheorghe Flutur cere ca Spitalul Judeţean Suceava să nu fie transformat în spital Covid-19

Flutur vrea ca spitalul vechi - cu pavilioanele de boli infecţioase, pneumologie, dermatologie, îngrijiri paliative, 218 de paturi şi ATI propriu - să fie destinat bolnavilor de COVID-19, iar spitalul nou să fie menţinut pentru tratarea celorlalte categorii de bolnavi.

Argumentele invocate de Flutur sunt faptul că judeţul Suceava, cu o populaţie de peste 750.000 de locuitori, are nevoie de spitalul nou „ca de aer pentru intervenţii unice” care pot fi făcute doar aici: maternitate grad 3, radiologie intervenţională, cardiologie intervenţională, imagistică deosebit de performantă, piciorul diabetic, neurologie, recentul laborator de medicină nucleară cu dotări de ultimă generaţie, oncologie, recentul ambulatoriu, urologie, gastroenterologie, UPU cu intrarea integrala în funcţiune, inclusiv CT şi radiologie.

Sunt secţii care nu se mai găsesc la acest nivel în alte spitale din judeţul Suceava, spune Flutur.

„Sunt argumente de care trebuie să se ţină cont pentru celelalte categorii de bolnavi. Nu trebuie blocate aceste secţii. În legătură cu situaţia actuală socotesc şi am cerut Prefectului de Suceava aducerea de containere pentru a crea un triaj epidemiologic în afara pavilioanele existente, iar dacă, Doamne Fereşte, va creşte numărul de bolnavi COVID-19, să se aibă în vedere şi alte spitale din judeţ, la care Ministerul Sănătăţii să aloce fonduri de care e nevoie. Pentru Spitalul din Fălticeni, cu 400 de paturi, recent terminat, am cerut de urgenţă 15 milioane de lei pentru dotare.
Este o perioadă foarte grea pentru noi toţi - pentru suceveni şi pentru toată lumea. Ne trebuie raţiune, înţelepciune, solidaritate şi acţiune rapidă. Îmi exprim speranţa că toţi cei care trebuie să decidă, vor ţine cont de argumentele mele”, a scris Flutur într-un mesaj postat pe pagina Facebook a PNL Suceava.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici