Grădina Zoologică din Hunedoara, în căutare de nume pentru un pui de babuin, născut în captivitate | VIDEO

Se caută un nume pentru cel mai tânăr membru al Grădinii Zoologice din Hunedoara, un pui de babuin. Administratorii parcului de agrement au lansat o provocare pe Facebook pentru găsirea unui nume potrivit puiului de doar trei săptămâni.

350 afișări
Imaginea articolului Grădina Zoologică din Hunedoara, în căutare de nume pentru un pui de babuin, născut în captivitate | VIDEO

Grădina Zoologică din Hunedoara, în căutare de nume pentru un pui de babuin, născut în captivitate | VIDEO

Puiul de babuin s-a născut în aprilie la Grădina Zoologică din Hunedoara.

„Am aşteptat să treacă mai multe zile până să îi căutăm un nume, să se înzdrăvenească puţin. Puiul este bine acum, a coborât pentru prima data din braţele mamei sale”, a declarat Bianca Lovasz, şef Serviciu Grădina Zoologică Hunedoara.

În timp ce tatăl puiului este la Hunedoara de mai mulţi ani, mama a fost adusă doar anul trecut, de la Grădina Zoologică din Târgu-Mureş.

„Noua membră a familiei în acţiune. Dragi părinţi, vă rugăm să întrebaţi copiii ce nume i s-ar potrivi”, au scris administratorii pe pagina de Facebook a Grădinii Zoologice Hunedoara, unde au postat şi un film în care puiul coboară din braţele mamei şi se joacă, în apropierea ei.

Cei trei membri ai familiei de babuini sunt singurele exemplare de maimuţă de la Zoo Hunedoara, unde mai pot fi admiraţi un urs, lei, tigri, zimbri, capre negre, dar şi căprioare. În total, parcul de agrement are 130 de animale, din 22 de specii.

Grădina Zoologică Hunedoara se întinde pe o suprafaţă de 29.000 de metri pătraţi şi a avut anul trecut peste 15.000 de vizitatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici