Gravidă la 13 ani! Tatăl copilului este un bărbat de 63 de ani

O adolescentă de 13 ani din localitatea vasluiană Movileni a fost preluată, luni, de Direcţia pentru Protecţia Copilului şi internată într-un centru de primire în regim de urgenţă a copilului abuzat, după ce a rămas însărcinată, iar tatăl copilului ar fi un bărbat de 63 de ani.

1027 afișări
Imaginea articolului Gravidă la 13 ani! Tatăl copilului este un bărbat de 63 de ani

Gravidă la 13 ani! Tatăl copilului este un bărbat de 63 de ani (Imagine: Shutterstock)

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a intervenit, luni, în cazul unei fete în vârstă de 13 ani, gravidă în cinci luni, pe care a scos-o din familie şi a internat-o în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat Bârlad, unde va beneficia de consiliere psihologică pe toată durata sarcinii.

Autorităţile vasluiene au luat această măsură pentru a oferi protecţie adolescentei, care a spus că bărbatul care a lăsat-o însărcinată este un vecin în vârstă de 63 de ani, cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale în repetate rânduri, de multe ori contra unor sume de bani.

"Minora va rămâne internată în centrul din Bârlad până când va naşte. Desigur, dacă va putea să ducă sarcina până la capăt. În acest caz este vorba despre o lipsă de comunicare şi, mai ales, de educaţie din partea mamei, care ar fi trebuit să-i explice propriei fiice ceea ce presupune viaţa sexuală la o vârstă atât de fragedă. Specialiştii noştri îi vor oferi minorei consiliere psihologică pentru a trece cât mai uşor peste acest moment delicat din viaţă", a declarat luni responsabilul mass-media din cadrul DGASPC Vaslui, Ionuţ Dănilă.

Pe lângă intervenţia DGASPC Vaslui, Poliţia a început o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă bărbatul în vârstă de 63 de ani, indicat de minoră că a lăsat-o însărcinată, se face vinovat de comiterea infracţiunii de relaţii sexuale cu un minor.

"Iniţial, mama minorei a reclamat că fiica ei ar fi fost victima unui viol. În urma cercetărilor s-a stabilit că adolescenta ar fi întreţinut de bunăvoie relaţii sexuale cu bărbatul în vârstă de 63 de ani. În aceste condiţii, principalul suspect în acest caz va fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor", a precizat responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui, Loredana David.

Potrivit sursei citate, relevant în acest caz va fi rezultatul testului ADN, care se va putea face după ce adolescenta de 13 ani va naşte. Pe baza acestei expertize, poliţiştii vor putea stabili tatăl biologic al copilului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici